Obama și Merkel susțin că UE are nevoie de Acordul comercial cu SUA
„Angela Merkel și eu suntem de acord să afirmăm că Statele Unite și Uniunea Europeană au nevoie să continue negocierile pe tema Parteneriatului Transatlantic pentru Comerț și Investiții (TTIP)”, a declarat Barack Obama la Hanovra.
„Beneficiile pe termen lung ale Acordului transatlantic nu sunt percepute de oamenii de rând, care văd consecințe negative pe termen scurt; dar, pe termen lung, Acordul transatlantic este soluția corectă, mai ales pentru state exportatoare precum SUA și Germania”, a declarat președintele SUA.
Barack Obama și Angela Merkel au salutat formarea noului Guvern al Ucrainei, cerând aplicarea în totalitate a Acordului Minsk, care prevede încetarea conflictului separatist.
Cei doi lideri au exprimat preocupare în legătură cu intensificarea confruntărilor militare în Siria. Barack Obama a pledat pentru intensificarea eforturilor diplomatice în vederea soluționării conflictului sirian.
Președintele Statelor Unite a lăudat „abordarea curajoasă” a cancelarului Angela Merkel în criza refugiaților din Uniunea Europeană. „Mi-ați fost foarte apropiată pe parcursul mandatelor de președinte. Vă mulțumesc personal pentru prietenie”, i-a spus Barack Obama Angelei Merkel.
„Vă urez din nou bunvenit, în numele cetățenilor orașului Hanovra și al poporului german”, i-a spus Merkel lui Obama.
Angela Merkel a salutat implicarea Statelor Unite în misiunea NATO de combatere a traficului de persoane în Marea Egee.
Barack Obama și Angela Merkel au criticat „activitățile militare” ale Coreei de Nord, care a efectuat sâmbătă un test balistic.