Președintele Statelor Unite, Barack Obama, va susține proiectul de lege elaborat de o senatoare democrată privind interzicerea vânzărilor, transferurilor, fabricării și importului a 100 de modele de arme de foc, anunță Casa Albă, citată de AFP.
„Președintele Obama susține activ intenția senatoarei Feinstein privind reintroducerea interdicțiilor referitoare la armele de foc”, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jay Carney.
Această lege federală adoptată în 1994, în timpul Administrației Bill Clinton, a expirat în 2004, iar Congresul SUA nu a mai prelungit-o.
Anunțul intervine la câteva zile după atacul armat care a avut loc într-o școală din statul Connecticut, în care au fost ucise 27 de persoane, dintre care 20 de copii.
Vânzarea, transferul, fabricarea și importul a aproximativ 100 de tipuri de arme de foc ar urma să fie interzise, conform unui proiect de lege inițiat de către senatoarea Dianne Feinstein. Lista include puști și pistoale semiautomate.