Obama: Trump va menține relațiile puternice cu NATO
„În discuțiile mele cu președintele-ales, acesta și-a exprimat un puternic interes în a menține relațiile noastre strategice de bază”, a spus președintele Statelor Unite, adăugând că are un mesaj din partea lui Trump pe care Obama trebui să îl transmită liderilor mondiali pe care îi va întâlni în această săptămână: „Unul dintre mesajele pe care le voi putea transmite este angajamentul lui față de NATO (…)”, a spus Obama.
Președintele a spus că au existat multe pârghii diplomatice, militare și umanitare ale puterii Statelor Unite care au făcut din această țară o națiune indispensabilă în lume și că acest statut va continua să existe.
Obama a făcut aceste declarații înainte de a pleca către Grecia, Germania și Peru, în ultima călătorie în străinătate programată din timpul președinției sale, și i-a încurajat pe americani să îi ofere lui Trump șansa de a se obișnui cu responsabilitățile de președinte.