Oficial. Austria, VERDE pentru aderarea deplină a României şi a Bulgariei la SCHENGEN în 2025
Austria a anunţat luni că renunţă la opoziţia faţă de aderarea deplină a României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen. Poziția rigidă a Vienei era ultimul obstacol pentru cele două ţări est-europene după o aşteptare îndelungată, transmit AFP şi Reuters.
Putem trece la următorul pas la Consiliul (Justiţie şi Afaceri Interne al) UE, a afirmat ministrul de interne austriac Gerhard Karner, citat într-un comunicat al ministerului său. Reuniunea Consiliului JAI va avea loc la Bruxelles în această săptămână, pe 12 şi 13 decembrie.
”Nu vom opune veto-ul nostru”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne de la Viena.
Doi ani pierduți din cauza Vienei
La finalul lunii noiembrie, Austria îşi arătase disponibilitatea de a ridica dreptul de veto în privinţa aderării complete a României şi a Bulgariei la spaţiul de liberă circulaţie Schengen.
Premierul ungar Viktor Orban, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE, a anunţat la rândul său că miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor vota pe 12 decembrie cu privire la propunerea Ungariei de a permite României şi Bulgariei să adere şi cu frontierele terestre la spaţiul Schengen.
Austria a opus un veto extinderii Schengen în urmă cu doi ani, în ciuda recomandării Comisiei Europene, deoarece a considerat că frontiera externă a Uniunii Europene nu este bine protejată în România şi Bulgaria împotriva imigraţiei ilegale.
România şi Bulgaria au primit acces parţial la spaţiul Schengen începând cu 31 martie 2024, cu deschiderea frontierelor aeriene şi maritime, dar nu şi a celor terestre.
Citiți și: Marcel Ciolacu cucerește online-ul: „Am băgat România în SCHENGEN înainte de GTA VI”