Oficial CE: Am luat notă de reinstalarea lui Băsescu; procesul constituțional este acum respectat
CE a luat notă de reinstalarea în funcție a președintelui Traian Băsescu și consideră că procesul de respectare a cadrului juridic și constituțional este acum complet, însă va rămâne vigilentă cu privire la evoluțiile din România prin intermediul MCV, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei.
„Preocuparea noastră a fost ca procesul juridic, procesul constituțional să fie respectat în conformitate cu statul de drept. Am luat notă astăzi de reinstalarea președintelui în funcție și noi considerăm că este o etapă suplimentară în cadrul acestui proces. (…) Deci, luăm notă de faptul că acest proces este acum complet respectat așa cum am cerut și noi, dar rămânem vigilenți”, a declarat, marți, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene Olivier Bailly, în cadrul briefingului zilnic de presă, răspunzând unei întrebări adresate de jurnaliști.
El a adăugat că prin intermediul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) în domeniul justiției, Comisia Europeană va urmări „foarte strâns” evoluțiile din România, cu privire la care va prezenta un raport în cadrul MCV până la sfârșitul anului.
„Așa cum am spus și în urmă cu câteva săptămâni, Comisia va continua să urmărească evoluțiile din România de o manieră foarte strânsă și vom elabora un raport în cadrul MCV până la finalul acestui an cu privire la aceste evoluții”, a mai spus oficialul CE.
În urmă cu o săptămână, la 21 august, după decizia Curții Constituționale cu privire la referendumul din 29 iulie, Comisia Europeană a difuzat un comunicat de presă în care sublinia că procedura legală de reinstalare a președintelui Băsescu trebuie respectată și adresa un apel forțelor politice din România să acționeze responsabil pentru depășirea divizărilor interne.
„Astfel, procedura legală de reinstalare a președitnelui Băsescu trebuie respectată. Comisia Europeană se așteaptă ca autoritățile române să acționeze potrivit statului de drept și deciziilor CC”, se arăta în comunicatul Comisiei.
„Comisia Europeană cheamă toate forțele politice să respecte valorile europene, să acționeze cu responsabilitate și să lucreze constructiv pentru depășirea divizărilor, în interesul României. Respectul pentru domnia legii și pentru independența justiției sunt esențiale pentru refacerea stabilității politice și a credibilității economice în România. Comisia Europeană va continua să monitorizeze situația cu atenție. Va adopta un nou raport în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare până la finele anului”, se menționa în comunicatul Comisiei.
În raportul pe MCV prezentat pe 18 iulie, Comisia Europeană a solicitat abrogarea Ordonanței de Urgență a Guvernului privind referendumul și respectarea deciziilor Curții Constituționale.