Oficial elen: România, țara cu cele mai multe cazuri de COVID-19 importate în Grecia

Publicat: 12 08. 2020, 11:35
Actualizat: 12 08. 2020, 11:36
Spania, unul dintre statele europene grav afectate de pandemie

Cele mai multe cazuri de COVID-19 detectate la intararea în Grecia provin din România, au anunțat oficialii eleni, care au luat noi măsuri restrictive pentru a gestiona răspândirea noului coronavirus.

Aproape 90 de persoane – 88 -confirmate cu noul coronavirus din cele 508 descoperite la punctele de trecere a frontierei, în perioada 1 – 9 august, provind din România, a anunțat, luni, secretarul de stat pentru Protecție civilă, Nikos Hardalias, potrivit cotidianul elen Ta Nea, preluat de Rador și citat de Libertatea.

Este cea mai mare cifră a cazurilor de import dintr-o țară, după ce responsabilii au făcut peste 266.000 de teste moleculare printre cele peste două milioane de persoane care au intrat pe teritoriul elen. Top 5 al țărilor de origine al cazurilor de import este completat de Serbia, cu 80 de cazuri, Bulgaria – 79, Albania – 43 și Suedia (20).

Cele mai multe cazuri, descoperite pe aeroporturi

Cele mai multe cazuri de COVID-19 au fost descoperite în aeroporturi (278), urmate de punctele terestre de trecere a frontierei (218) și porturi (12). Din totalul de 508 de cazuri, 164 erau active, 243 s-au întors în țara de origine, în timp ce 101 de erau inactive și au rămas în Grecia.

Oficialul elen a prezentat datele privind evoluția pandemiei, după zece zile critice din august, când s-a înregistrat un număr-record de infecții, 203, în data de 9 august. În total, în aceste nouă zile au fost confirmate 961 de cazuri, ceea ce a determinat autoritățile din Grecia să impună noi măsuri restrictive pentru a opri trendul ascendent al răspândirii noului coronavirus.

Din 25 februarie, când a fost diagnosticată prima persoană cu infecție cu noul coronavirus, până luni, în Grecia s-au înregistrat 5.623 de cazuri confirmate, dintre care 1.424 erau active, conform datelor prezentate marți.

Noi restricții pentru oprirea răspândirii virusului

Grecia a anunțat noi restricții, după numărul-record de duminica. Astfel, începând cu 17 august pasagerii curselor aeriene sosite din Belgia, Cehia, Olanda, Spania și Suedia vor fi nevoiți să furnizeze un test negativ pentru coronavirus care să fi fost realizat cu cel mult 72 de ore înainte de intrarea în Grecia, la fel ca și în cazul persoanelor care intră prin punctele vamale terestre, inclusiv cetățenii greci, străinii posesori ai unui permis de ședere Grecia, şi cetățenii greci cu domiciliul în străinătate.

În plus, restaurantele și barurile sunt închise noaptea, până la 7 dimineața,de marți și până în 23 august  în cele mai atractive destinații turistice: Mykonos, Santorini, Corfu, Rodos și Creta.

Începând din 28 iulie, românii și bulgarii sunt obligați să prezinte un test molecular negativ pentru infecția cu COVID-19 și la sosirea pe aeroporturi, nu numai la punctul de frontieră terestră Kulata-Promachonas, test prelevat cu maximum 72 ore înainte de momentul intrării pe teritoriul Greciei. Testele trebuie efectuate în laboratoare acreditate, iar certificatele trebuie să fie prezentate în limba engleză și să conțină numele și prenumele persoanei testate, precum și seria și numărul cărții de identitate sau ale pașaportului persoanei respective.

Prezentarea, la frontierele aeriene, a unui certificat care să ateste rezultatul negativ al testului COVID-19 nu exclude procedura testării aleatorii și nici completarea formularului electronic PLF/Passanger Locator Form și prezentarea codului QR.

Date de contact pentru asistență consulară

Cea mai recentă informare a Ministerului Afacerilor Externe privind situația turiștilor români din Republica Elenă, din 1 iulie, arăta că doi cetățeni români informaseră autoritățile române cu privire la confirmarea acestora pentru infecția cu COVID-19, în urma testării la intrarea pe teritoriul Greciei. Aceștia fuseseră deja plasați în carantină în unități hoteliere special desemnate și erau asistați medical.

Potrivit informării de marți a Grupului de Comunicare Strategică, pe baza datelor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României, 18 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 în Grecia.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena 00302106774035 și Consulatului General al României de la Salonic 00302310340088, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție şi telefonul de urgență al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă 00306978996222 și al Consulatului General al României de la Salonic 00306946049076.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet:  https://www.mae.ro/node/51914, http://atena.mae.ro, http://salonic.mae.ro, https://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro și www.mae.ro.