Oficial european: Uniunea Europeană consideră că perioada de tranziție post-Brexit se va încheia pe 31 decembrie
Marea Britanie va continua să aplice reglementările Uniunii Europene în perioada de tranziție post-Brexit, care se încheie pe 31 decembrie 2020.
Premierul britanic Boris Johnson speră să obțină până la sfârșitul acestui an un acord comercial care să reglementeze relațiile Marii Britanii cu Uniunea Europeană după Brexit și a exclus de mai multe ori ideea unei prelungiri.
„Putem presupune în acest moment că perioada de tranziție se va încheia pe 31 decembrie 2020”, a spus oficialul, sub protecția anonimatului.
Oficialul UE a explicat că orice prelungire a perioadei de tranziție ar însemna că Londra va trebui să continue să contribuie la bugetul UE.
Anterior, un reprezentant al Comisiei Europene a semnalat că Uniunea Europeană probabil nu va avea timp să finalizeze până la sfârșitul anului negocierile cu Marea Britanie privind relațiile post-Brexit. Eric Mamer, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, a declarat că negocierile vor putea începe abia în martie, astfel că nu se pot finaliza până la expirarea perioadei de tranziție post-Brexit, valabilă până pe 31 decembrie 2020.