OFICIAL. Fabricantul din Japonia spune că aparatele walkie-talkie care au explodat în Liban nu se mai produc de 10 ani

Publicat: 19 09. 2024, 11:12

Fabricantul japonez Icom a transmis că a încetat să mai producă, „în urmă cu aproximativ 10 ani”, aparatele walkie-talkie care au explodat miercuri, 18 septembrie, în Liban.

Mai mulți membri ai organizației Hezbollah au murit în incidentul de miercuri.

Libanul acuză Israelul că este implicat în acest atac, relatează AFP.

„IC-V82, un radio portabil, abandonat acum 10 ani”

„IC-V82 este un radio portabil, care a fost produs şi exportat, inclusiv în Orientul Mijlociu, din 2004 până în octombrie 2014. El a fost abandonat acum aproape 10 ani şi de atunci nu a mai fost livrat de societatea noastră”, au precizat cei de la Icom într-un comunicat de presă.

Niponii au reacționat, astfel, la informaţii publicate de ziarul american New York Times şi de media israeliene care s-au referit la acest model.

„De asemenea, producţia de baterii necesare funcţionării unităţii principale a fost oprită, iar eticheta holografică permiţând distingerea produselor contrafăcute nu a fost identificată, astfel încât nu este posibil să se confirme dacă produsul a fost expediat de societatea noastră”, mai susțin niponii.

Totodată, Icom insistă că produsele destinate pieţelor externe sunt vândute exclusiv prin intermediul distribuitorilor săi autorizaţi – „Toate radiourile noastre sunt fabricate în filiala noastră de producţie, Wakayama Icom Inc, din prefectura Wakayama, în cadrul unui sistem de gestiune strictă, astfel încât în niciun produs să nu fie utilizate alte piese decât cele specificate de compania noastră. În plus, toate radiourile noastre sunt fabricate în aceeaşi uzină şi nu le producem în străinătate”.

Cel puțin 20 de morți, miercuri, în Liban

Cel puțin 20 de persoane au murit şi peste 450 au fost rănite în Liban, când walkie-talkie-uri aflate în posesia unor membri ai grupării şiite Hezbollah au explodat, potrivit unui raport al Ministerului libanez al Sănătăţii, la o zi după explozii similare a mii de pagere.

La Beirut, aparatele walkie-talkie au explodat simultan la periferia sudică, într-un moment când aveau loc funeraliile a patru membri Hezbollah ucişi cu o zi înainte în explozia pagerelor, potrivit unei surse apropiate mişcării libaneze şi salvatorilor.

Media locale au consemnat explozii similare în sudul şi estul ţării.

Explozii simultane de pagere au făcut 12 morţi şi între 2.750 şi 2.800 de răniţi, potrivit ministerului libanez, într-un atac fără precedent imputat Israelului.

Israelul nu a făcut niciun comentariu cu privire la aceste explozii, iar SUA au cerut tuturor părţilor să evite o „escaladare de orice natură”.

CITEȘTE ȘI:

NYT: O firmă aparent inofensivă din Budapesta ar fi fost, de fapt, o societate fantomă israeliană care ar fi produs pagerele folosite de Hezbollah

Pagerele detonate de la distanță de Israel asupra membrilor Hezbollah, dar și asupra civililor libanezi, erau de fabricație MAGHIARĂ

Noi EXPLOZII ale dispozitivelor de comunicații în Liban /Cel puțin 20 de persoane au fost ucise, iar sute au fost rănite