Oficial! Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord părăsește UE. Ce urmează după Brexit
Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord a părăsit definitiv UE, după încheierea perioadei de tranziție de 11 luni, joi, la miezul nopții la Bruxelles, ora Londrei 23.00.
După 48 de ani de includere în UE, Marea Britanie devină țară terță, transmite stiripesurse.ro.
Vor exista schimbări legat de călătorie, muncă, studii, comerț, în relațiile dintre țările membre și Regatul Unit.
Londra a părăsit oficial UE la 31 ianuarie. În perioada de tranziție care a urmat, Regatul Unit a respectat în continuare regulile UE, dar nu a mai participat la procesul decizional.
A fost agreat un acord comercial pe ultima sută de metri: nu vor fi impuse tarife asupra circulației mărfurilor originare din UE sau Regatul Unit.
Brexit-ul a fost decis la referendumul din 23 iunie 2016, când 17,4 milioane de alegători au decis ieșirea din UE.
Anglia și Țara Galilor au votat pentru Brexit, în timp ce Scoția și Irlanda de Nord au dorit rămânerea în UE.
Susținătorii Brexit consideră UE un proiect sortit eșecului, sub dominație germană, care a rămas în urma superputerilor SUA și China.
Alții cred că Brexit-ul e o nebunie, care va distruge influența globală a Regatului Unit.
Tatăl premierului britanic Boris Johnson vrea cetățenie franceză! Care este motivul
Tatăl lui Boris Johnson a aplicăpentru obținerea unui pașaport francez în timp ce fiul său, premierul Regatului Unit, coordonează ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.
În timp ce Marea Britanie se pregătea să părăsească Uniunea Europeană joi, 31 decembrie, la ora 23:00, fostul diplomat în vârstă de 80 de ani a declarat că a solicitat cetățenia franceză.
„Voi fi întotdeauna european. Nu este vorba de a deveni francez. Dacă am înțeles corect, sunt francez. Mama mea s-a născut în Franța, mama ei era în întregime franțuzoaică și bunica ei. Deci, pentru mine înseamnă revendicarea a ceea ce am deja”, a declarat Stanley Johnson pentru postul de radio francez RTL, vorbind în franceză.