Oficialii francezi, ironii fine după decesul lui Prigojin. „Rata mortalității în rândul apropiaților lui Putin, ridicată. O afacere riscantă”

Publicat: 24 08. 2023, 17:34
Actualizat: 24 08. 2023, 17:38

Moartea lui Prigojin, șeful grupului de mercenari Wagner, a stârnit diverse reacții, întrebări, scenari și controverse, atât în jurul Kremlinului, dar și pe scena politică a Occidentului. Moarte „pe bune” sau înscenarea perfectă? Aceasta este marea întrebare cu privire la decesului celui care a fost, o bună perioadă de timp, „vasalul lui Putin.” Multe detalii despre presupusa prăbuşire a avionului în care a murit şeful grupării paramilitare ruse Wagner Evgheni Prigojin ”rămân necunoscute”, declară joi Olivier Veran, purtător de cuvânt al Guvernului francez.

În timp ce există voci care susțin că moartea lui Prigojin ar fi o înscenare bine ticluită și pusă la punct de-o manieră absolut credibilă, iată că investigatorii ruși ar fi identificat deja cadavrul lui Evgheni Prigojin, după un deget lipsă la o mână, scrie canalul Telegram VchK-OGPU, citând surse apropiate de gruparea paramilitară. De asemenea, la locul prăbușirii avionului ar fi fost găsit telefonul său.

Avionul lui Evgheni Prigojin s-a prăbușit miercuri, 23 august, în regiunea Tver, după ce decolase de pe „Șeremetievo”, din Moscova, cu destinația Sankt Petersburg.

„Putem avea îndoieli rezonabile”

Evgheni Prigojin făcea ”munca murdară a lui Putin”, iar în cazul în care a murit cu adevărat lasă în urma sa o ”mizerie groaznică” în părţi largi ale lumii, a declarat reprezentantul Guvernului francez.

Faptele lui Prigojin sunt ”de neseparat” de politicile preşedintelui rus Vladimir Putin, a mai subliniat el.

”Nu cunoaştem încă condiţiile în care a avut loc prăbuşirea. Putem avea îndoieli rezonabile”, a declarat Olivier Veran postului France 2, întrebat dacă este surprins de această prăbuşire.

Veran a declarat că este de acord cu preşedintele american Joe Biden, potrivit căruia ”puţine lucruri se întâmplă în Rusia fără ca Putin să ştie ceva”

Oficialii francezi ironizează moartea lui Prigojin

Catherine Colonna, ministrul francez de Externe, a reacționat joi cu ironie la presupusa dispariție a lui Evgheni Prigojin, menționând că „rata mortalității în rândul apropiaților lui Putin este deosebit de ridicată.”

„Este o afacere riscantă”, a declarat ea potrivitLe Figaro, refuzând să facă alte comentarii.

„Puţine lucruri se întâmplă în Rusia fără ca Putin să nu aibă de-a face”

Președintele american Joe Biden a dat de înțeles că omologul său rus Vladimir Putin ar fi implicat în presupusa moarte a liderului grupării Wagner, Evgheni Prigojin, într-un accident de avion. De asemenea, oficialii de la Kiev au interpretat incidentul drept un avertisment pentru elitele rusești.

Joe Biden a afirmat că ”nu este surprins” de presupusa moarte a lui Evgheni Prigojin într-un accident aviatic în Rusia.

”Nu ştiu încă ceea ce s-a întâmplat, dar nu sunt surprins. Puţine lucruri se întâmplă în Rusia fără ca Putin să nu aibă de-a face”, a afirmat președintele american, potrivit AFP, citată de Agerpres.

La rândul său, Adrienne Watson, purtătoarea de cuvânt a Consiliului de Securitate Naţională al executivului american a precizat că ”nu ar fi o surpriză pentru nimeni” dacă se va confirma informația privind decesul liderului grupării Wagner.

Zilele șefului Wagner erau „numărate” de Putin?

Părerea multora, atât dintre vocile apropiate Kremlinului, dar și ale Occidentului, rămâne însă aceea că Evgheni Prigojin a fost „executat” la ordinul lui Putin, după ce acum câteva luni a pornit o insurecție împotriva regimului.

Tentativa de lovitură de stat s-a sfârșit cu un așa-zis armistițiu, dar nu puțini se îndoiau de faptul că zilele șefului Wagner sunt numărate.

În numeroasele înregistrări video cu Evgheni Prigojin se poate vedea că șefului Wagner îi lipsea o falangă de la degetul inelar al mâinii stângi.

După scurta insurecție a lui Prigojin împotriva guvernului rus în iunie, grupul Wagner și-a mutat atenția de la Ucraina către operațiunile sale în națiunile africane.

„Noi suntem patrioții patriei noastre”

După ce Putin i-a acuzat pe mercenarii Wagner de „trădare” și de faptul că „au înfipt un cuțit în spatele” armatei ruse, Prigojin nu a întârziat cu replica președintelui rus, afirmând  că sunt „patrioți” care nu își doresc „ca țara să trăiască în continuare în corupți și minciună.”

„În legătura cu trădarea de patrie, președintele a greșit profund. Noi suntem patrioții patriei noastre. Am luptat și luptăm. Nimeni nu are de gând, la cererea președintelui, a FSB-ului sau a altcuiva, să se predea. Nu ne dorim ca țara să trăiască în continuare în corupție, minciună și birocrației”, a spus Prigojin, într-o declarație audio publicată pe Telegram.

 

CITEȘTE ȘI:

Prigojin a declanșat REVOLUȚIA în Rusia! / Moscova, sub teroare, orașul Rostov pe Don a „căzut” în mâinile Wagner! – VIDEO

ULTIMA ORĂ! Putin, primul AVERTISMENT după revolta lui Prigojin. „Ne confruntăm cu o trădare, responsabilii vor fi aduși în fața justiției”

Moartea lui Prigojin, o ÎNSCENARE? „Avea persoane care-i foloseau numele în călătorii