Oficialii ruși explică de unde provine mirosul „chimic” din Moscova
Într-o declarație publicată pe site-ul său de Internet, ministerul a declarat că vaporii au fost generați de prezența acetatului de etil în conductele de canalizare din Moscova, adăugând că substanța nu prezintă pericole pentru sănătate.
Duminică, ministerul a emis o avertizare prin care sfătuia locuitorii capitalei să se izoleze în locuințe în cazul în care observă un miros „chimic”, după plângerile mai multor localnici. Avertizarea publicată online sfătuia locuitorii să își țină ferestrele și ușile închise și să izoleze orice crăpătură cu prosoape ude.
Un oficial din cadrul agenției pentru situații de urgență din Moscova, Andrei Pavlov, a declarat pentru postul de radio Govorit Moskva că rezultatele testelor au arătat că această concentrare de substanțe poluante în capitală nu a depășit limitele permise duminică sau luni. Conductele de canalizare sunt „în cea mai mare parte vinovate de miros”, a adăugat el, fără să precizeze ce altceva ar mai fi putut provoca poluarea.
Acetatul de etil, un lichid cu miros intens, este folosit în diverse industrii. Vaporii săi pot provoca iritații ale ochilor și ale tractului respirator.