Olaf Scholz a BLOCAT un raport al Comisiei Europene, privind industria de apărare: „Germania s-a opus prin veto transmiterii unei scrisori”

Publicat: 27 06. 2024, 16:07
Actualizat: 27 06. 2024, 16:11

Comisia Europeană (CE) urma să prezinte iniţial un raport scris, privind opţiuni în vederea finanţării unei consolidări a industriei europene a apărării, în cadrul summitului european de joi. Potrivit informațiilor apărute, raportul s-a transformat în scrisoare, iar aceasta din urmă a fost blocată în ultimul moment de către cancelarul german Olaf Scholz.

”Preşedinta (în exerciţiu a CE Ursula) von der Leyen va face până la urmă o prezentare orală a subiectului. Germania s-a opus prin veto transmiterii unei scrisori Consiliului European”, a precizat un declară un diplomat european, potrivit Le Point.

Cancelarul Olaf Scholz se află în dezacord cu ministrul său al Finanţelor Christian Lindner în problema finanţării apărării europene printr-un ”împrumut comun” european, o opţiune susţinută de către Franţa lui Emmanuel Macron.

Potrivit ”surselor noastre la Bundestag”, scrie Le Point, coaliţia germană aflată la putere urmează să cunoască un moment al adevărului în această vară, la construirea de către Guvernul Scholz a bugetului din 2025.

Sursele citate au mai precizat faptul că guvernul Scholz este obligat să aplice jurisprudenţa Curţii de la Karlsruhe, care a anulat o a doua lege legea rectificativă a finanţelor. Cea de a doua lege de rectificare a finanţelor aloca 60 de miliarde de euro luptei împotriva modificărilor climatice, în vederea susţinerii înlocuirii fostelor sisteme de încălzire cu păcură şi gaze naturale.

Olaf Scholz a oferit clarificări, în Bundestag, despre negocierile pe tema bugetului

Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a prezentat miercuri, în Bundestag, Camera inferioară a Parlamentului, detalii despre negocierile pe tema bugetului pe anul 2025, dar a fost acuzat de opoziție că a generat cea mai mare instabilitate din Uniunea Europeană.

Olaf Scholz a fost chemat în Bundestag pentru a oferi clarificări. Scholz a furnizat detalii despre negocierile pe tema bugetului pe anul 2025, exprimând convingerea că partenerii de coaliție – Partidul Social-Democrat (SPD, centru-stânga), Alianța 90/Verzi și Partidul Liber-Democrat (FDP, centru-dreapta) – vor ajunge în curând la un acord.

”Sunt discuții colegiale și punctuale. În iulie, va fi prezentat proiectul de buget pe anul 2025. Avem priorități clare. Nu trebuie să existe reduceri de fonduri pentru egalitate socială, pentru programele de asistență destinate persoanelor defavorizate și nici pentru pensionari”, a subliniat Olaf Scholz.

Olaf Sholz a cerut să fie decise rapid numirile în funcţiile cheie ale UE, la summitul european de joi

Cancelarul german Olaf Scholz a cerut miercuri, cu o zi înaintea summitului european dedicat numirilor în funcţiile de top ale instituţiilor UE, să fie aprobate rapid de către liderii europeni aceste numiri care deja au fost negociate de principalele trei familii politice pro-europene, popularii (PPE), social-democraţii (S&D) şi liberalii (Renew), relatează agenţia EFE, citat de Agerpres.

„Am avut în ultimele zile multe discuţii cu reprezentanţii altor partide” şi deja „există o poziţie comună”, a indicat Scholz, referindu-se la un acord prin care Ursula von der Leyen, din PPE, îşi va păstra postul de preşedintă a Comisiei Europene.

Postul de preşedinte al Consiliului European va reveni fostului premier social-democrat portughez Antonio Costa, iar şefa guvernului eston, liberala Kaja Kallas, va fi Înalt reprezentant pentru acţiune externă şi politica de securitate.

Olaf Scholz vrea muncă rapidă și nu certuri

Cancelarul Olaf Scholz a reprezentat la aceste negocieri grupul social-democraţilor, împreună cu premierul spaniol Pedro Sánchez, în timp ce grupul popularilor a fost reprezentat de premierii polonez şi grec, Donald Tusk şi Kyriakos Mitsotakis, iar cel al liberalilor de preşedintele francez Emmanuel Macron şi premierul interimar olandez şi viitor secretar general al NATO, Mark Rutte.

Cetăţenii europeni „nu aşteaptă certuri pentru funcţii, ci o muncă rapidă”, a mai spus Scholz despre summitul european de joi şi vineri, în timp ce nu au fost încă anunţate deciziile asupra împărţirii posturilor de comisari europeni.

Șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, al cărei partid face parte în Parlamentul European din grupul Conservatorilor şi Reformiştilor europeni (ECR), a criticat „oligarhia” formată din cei şase lideri europeni menţionaţi mai sus, despre care ea a spus că au făcut o înţelegere ce nu ţine cont de voinţa exprimată de cetăţeni la alegerile europarlamentare.

La summitul european informal desfăşurat săptămâna trecută, „unii s-au prezentat deja cu propuneri de nume pentru posturile cheie (…), fără a se preface măcar că ar dori să lanseze o discuţie asupra mesajului dat de cetăţeni prin votul lor”, a mai remarcat Giorgia Meloni.

 

Olaf Scholz / Sursa FOTO: wikimedia.org

 

CITIȚI ȘI: