Olaf Scholz: Statele membre UE au nevoie de un acord privind reducerea datoriei. Acest acord trebuie să fie obligatoriu
Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a declarat luni, la Praga, că statele membre ale Uniunii Europene trebuie să ajungă la un acord obligatoriu referitor la modalitatea de reducere a nivelului ridicat al datoriei.
Potrivit acestuia, acordul ar trebui să ajute la stimularea creșterii economice și să fie și acceptabil din punct de vedere politic.
„Acest acord trebuie să fie obligatoriu, să stimuleze creşterea economică şi să fie negociabil din punct de vedere politic. Şi, în acelaşi timp, trebuie să permită tuturor statelor membre UE să sprijine transformarea economiilor prin investiţii”, a spus Scholz.
Totodată, cancelarul german a subliniat că țara sa susține extinderea Uniunii Europene și propune „o tranziţie graduală către luarea deciziilor cu majoritate calificată în privinţa politicii externe, dar şi în alte domenii, cum ar fi impozitarea, chiar dacă aceste măsuri vor afecta Germania”.
Adoptarea deciziilor cu majoritate calificată ar putea începe în domenii „în care este important în mod special să ne exprimăm cu o singură voce”, cum ar fi sancţiunile politice sau problemele legate de drepturile omului, a explicat cancelarul german, citat de Agerpres.
Olaf Scholz: România, Bulgaria și Croația îndeplinesc criteriile tehnice pentru a intra în Schengen
Tot luni, Olaf Scholz, a declarat că, din punctul său de vedere, Bulgaria, Croația și România îndeplinesc criteriile de aderare la Spațiul Schengen.
În cadrul discursului pe care îl va susține la reuniunea UE de la Praga, Olaf Scholz ar urma să declare că „Schengen este una din cele mai mari realizări ale Uniunii Europene şi trebuie să o protejăm şi să o dezvoltăm. Asta înseamnă, de altfel, închiderea golurilor rămase” și va afirma că „Croaţia, România şi Bulgaria îndeplinesc toate cerinţele tehnice pentru calitatea de membre cu drepturi depline”.
„Voi acţiona pentru ca ele să devină membre cu drepturi depline”, promite cancelarul german.
Într-un mesaj postat pe pagina sa de Twitter, președintele Klaus Iohannis i-a mulțumit cancelarului german pentru susținerea pe care o oferă României.
„Salut anunțul făcut de cancelarul Olaf Scholz la Praga referitor la sprijinul Germaniei pentru aderarea României la Schengen, un obiectiv strategic al țării mele, care cu certitudine îndeplinește toate criteriile tehnice. Îi mulțumesc pentru implicarea personală”, a transmis Iohannis.