Olandezii vor să COLONIZEZE planeta MARTE până în 2023. „Va fi cel mai mare eveniment din istorie”

Publicat: 05 06. 2012, 10:44

Compania spațială independentă Mars One a anunțat că va trimite oameni să colonizeze planeta Marte, până cel târziu în aprilie 2023, scrie Daily Mail.

Pentru început, pe Planeta Roșie vor fi trimiși patru oameni, urmând ca alte grupuri de câte patru să li se alăture din doi în doi ani, până în 2033. Astfel, peste numai 21 de ani, pe Marte ar urma să trăiască 20 de oameni.

Mars One, o companie olandeză susținută de câștigătorul premiului Nobel Gerard Hooft, vrea să înceapă anul viitor să antreneze astronauți, pentru a-i pregăti de lansarea din 2023.

Paul Romer, unul dintre creatorii emisiunii „Big Brother”, a declarat că vrea să transforme lansările succesive într-un reality-show.

„Va fi un eveniment al întregii planete, vrem să parcurgem toți pașii împreună. Transformarea misiunii într-un reality-show reprezintă și modul de finanțare a proiectului. Va fi cel mai mare eveniment din istoria televiziunii. Toată lumea se va uita, oamenii vor putea să vadă cum se pregătesc astronauții și cum se acomodează aceștia, odată ajunși pe Marte”, se arată într-un comunicat al companiei.

Paul Romer a declarat că, la început, proiectul Mars One i s-a părut o nebunie. Cu toate acestea, gândirea creativă a olandezilor l-a făcut să se alăture proiectului.