Prima pagină » Știri externe » Olli Rehn demisionează din postul de comisar pentru Afaceri Economice

Olli Rehn demisionează din postul de comisar pentru Afaceri Economice

Olli Rehn demisionează din postul de comisar pentru Afaceri Economice
Comisarul pentru Afaceri Europene Olli Rehn a demisionat din funcție și va fi înlocuit de compatriotul său finlandez Jyrki Katainen, până la încheierea mandatului Comisiei Europene, în această toamnă, a anunțat miercuri președintele CE, Jose Manuel Barroso, citat de AFP.

„Am decis să încredințez sarcinile lui Rehn domnului Katainen”, a declarat Barroso într-o conferință de presă.

Katainen, fost premier al Finlandei, va ocupa această funcție până la 31 octombrie și va participa la viitoarele reuniuni ale miniștrilor de Finanțe din zona euro, unde va fi abordată în principal problema unui posibil nou ajutor pentru Grecia.

Numirea în acest post este de bun augur pentru Katainen, în vârstă de 42 de ani, care și-a anunțat în aprilie demisia din postul de premier al Finlandei, pentru a lucra în instituțiile europene. El vizează un post important în viitoarea Comisie Europeană și a participat deja la conducerea portofoliului Afacerilor Economice, de mai multe luni.

Postul de comisar pentru Afaceri Economice are un rol major în Executivul UE și a dobândit o importanță tot mai mare în timpul crizei datoriilor din zona euro.

Această funcție este una dintre cele mai apreciate de aspiranții la posturile de comisari, iar francezul Pierre Moscovici, fost ministru de Finanțe, nu și-a ascuns interesul.

Olli Rehn, de orientare liberală, comisar din 2004, a fost ales deputat european, iar miercuri și-a anunțat oficial demisia din postul de comisar, a anunțat reprezentanța finlandeză la Bruxelles.

El a devenit o figură marcantă în timpul crizei, fiind considerat în țările cele mai grav afectate drept încarnarea austerității.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fii atent la postura în care dormi: ce sunt ridurile de somn și cum să previi acest semn de îmbătrânire prematură
Digi24
Șeful diplomației maghiare lansează avertismente similare cu cele ale Kremlinului: liderii UE împing Europa spre un război cu Rusia
Cancan.ro
Celebrul fotbalist la Steaua a ajuns boschetar: ”N-are casă, doarme pe străzi”
Prosport.ro
FOTO. Gafă vestimentară fără precedent! Ce a pățit vedeta a pus-o într-o ipostază mai mult decât jenantă
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Remediul natural care ajută la scurtarea duratei răcelilor și gripei, potrivit experților de la Harvard
Click
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Digi24
Rodica Stănoiu a fost deshumată. Trupul fostei ministru al Justiției urmează să fie dus la INML la cerea procurorilor
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Ce se întâmplă doctore
Cât de mult s-a schimbat Elena Băsescu! Nu o mai recunoști! Cum arată acum, la 45 de ani
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Decembrie: Începe o nouă sesiune Rabla 2025. Câți bani primești pentru o mașină nouă
Descopera.ro
Cele mai periculoase locuri de pe Pământ!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubi, tu mă mai iubesti? – Da, cum să nu, draga mea!
Descopera.ro
Teoria atașamentului: De ce modul în care am fost iubiți în copilărie ne decide relațiile din prezent?