„Din cauza conflictului din Siria, relativ aproape de noi, din cauza scăderii vaccinărilor și problemelor din Ucraina, din cauza circulației virusului în Asia – Pakistan și a faptului că virusul a fost găsit liber circulând în apele reziduale în Israel (…), suntem în alertă maximă. Avem câteva țări, care ne înconjoară, care nu mai sunt capabile să mai mențină, în acest moment, un nivel mare de vaccinare”, a declarat, reprezentantul OMS pentru România, Victor Olsavsky, la conferința dedicată Săptămânii Internaționale a Vaccinării.
Acesta a precizat că, pentru prima dată în mulți ani, există un risc real ca această cumplită boală paralitică să revină pe continentul european, după ce poliovirusul a reapărut în Israel și Siria și date fiind slăbiciunile din sistemul de apărare european anti-poliomielită, volumul uriaș de călătorii între Europa și Israel și milioanele de refugiați care părăsesc Siria, autoritățile cred că există un risc real de apariție a unei epidemii în Uniunea Europeană, a mai spus reprezntantul OMS pentru România.
În octombrie 2013, OMS a raportat un grup de cazuri de paralizie acută flască – un simptom clasic al poliomielitei – într-o regiune supusă conflictului situată în estul Siriei. Autoritățile siriene au confirmat două cazuri de poliomielită, iar pe 29 octombrie 2013, OMS a confirmat 10 cazuri. Cazurile se datorează, cel mai probabil, reducerii masive a nivelului de imunizare a copiilor din Siria din cauza războiului aflat în desfășurare.
În Israel, nivelul imunizării copiilor este ridicat, însă în 2013 a fost descoperit poliovirusul în apa uzată din mai multe orașe din sudul Israelului. Virusul a fost detectat totodată pe Malul de Vest și în Gaza. Israelul a identificat, până la sfârșitul lui 2013, 42 de persoane care răspândesc poliovirusul prin fecale. Niciuna dintre acestea nu prezenta simptomele paraliziei și toate au fost vaccinate cu vaccin polio inactivat (VPI), care este folosit în imunizările de rutină și care protejează de toate tulpinile, a explicat Victor Olsavsky.
Organizația Mondială a Sănătății a declarat în 2002 că regiunea europeană, ce cuprinde 53 de țări, din Portugalia până în Rusia, este liberă de poliomielită.
În 1988, 350.000 de copii erau paralizați anual în 125 de țări. În ultimii 25 de ani, numărul cazurilor a fost redus cu mai mult de 99 la sută, astfel că anul acesta s-au mai înregistrat doar 223 de cazuri. Poliomielita este endemică acum în doar trei țări: Afghanistan, Nigeria și Pakistan. Totuși, încă mai au loc cazuri importate sporadice, mai ales în Africa, o epidemie făcând 174 de victime anul acesta în Somalia, a spus Olsavsky.
„Ne-am propus să eradicăm rujeola și rubeola până în 2015. Am avut epidemii serioase, nu numai România, cât și Germania și Franța. De aceea suntem în alertă. Vorbim despre boli care se transmit foarte ușor în colectivități. OMS reamintește rolul vaccinării. În 1990 erau 2,6 milioane de decese din cauza anumitor boli, în 2012 acest număr s-a redus la 122.000, cu ajutorul vaccinărilor”, a mai spus Olsavsky.
La rândul lui, Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”, a spus că există multe mituri privind vaccinarea ce trebuie demontate cu dovezi științifice.
De exemplu, în lipsa vaccinului, HPV ucide anual, prin cancer de col, 3.000 de femei cu vârste de 30 – 40 de ani, a spus profesorul Streinu-Cercel.
„Am scăpat de variolă care omora cinci milioane de oameni pe an. Vaccinarea antipolio a eliminat poliomielita din Europa și a salvat cinci milioane de oameni de paralizie la nivel mondial. Dar în utlima vreme avem epidemie de rujeolă, avem și noi și francezii, englezii, japonezii, și asta pentru că s-a lăsat jos garda vizavi de vaccinarea antirujeolică. Rujeola este o altă boală care poate să ucidă și ucide printr-o meningo-encefalită”, a spus medicul.
Potrivit acestuia, virusul poliomielitei și cel variolic au fost eliminate din România, pentru că în anii 1970 în țară era acoperire vaccinală de 98 la sută. „Toată lumea era obligată să se vaccineze altfel plătea amendă între 100 și 200 de lei”, a spus Streinu-Cercel.
„Când un vaccin are autorizație de punere pe piață este sigur și imunizează”, a mai subliniat acesta.
La rândul lui, Gindrovel Dumitra, corodonatroul grupului de vaccinologie al Societății Naționale de Medicina Familiei, a spus că în România au fost, în 2012, 94 de cazuri de TBC la suta de mii de locuitori, mai multe de 10 – 15 ori decât media europeană.
„A renunța la imunizare este un risc asumat”, a declarat acesta.
Vicepreședintele Societății Naționale de Medicina Familiei, Sandra Alexiu, a spus că 85 la sută dintre medicii de familie s-au confruntat cu refuzul vaccinarii din partea părinților în principal pe baza informațiilor accesate în mediul online (72 la sută dintre părinții s-au informat pe acest canal). De aceea, pentru a oferi o sursă autorizată de informare pe canalul online, medicii de familie intră acum în discuție directă cu părinții pe portalul EduMedical.ro.
În urmă cu un an, specialiști OMS au evaluat modul cum se comunică despre vaccinare în România și au constat că există un deficit de comunicare, mai ales în contextul imunizării HPV.
„A început să scadă rata de acoprire (a vaccinurilor, n.r.), în primul rând din cauza refuzului, pe care l-am constatat la persoane educate, cultivate, cu acces la informație, aici au apărut refuzurile”, a spus Alexiu, precizând că, în 2013, s-a înregistrat refuzul vaccinării în 33,2 la sută din cazuri și neprezentarea la vaccin în 39,4 la sută din cazuri. Cei care refuzau considerau vaccinul un lucru riscant.
Alexiu a amintit că un vaccin nu este autorizat pe piață dacă la utilizarea sa se înregistrează reacții adverse în mai mult de 1 la sută din cazuri.