ONG: Peste 27.000 de persoane au murit de la începutul conflictului din Siria

Publicat: 09 09. 2012, 18:42
Actualizat: 01 02. 2019, 12:33
Violențele din Siria au provocat moartea a 27.379 de persoane, dintre care peste 70 la sută civili, a afirmat duminică președintele Observatorului sirian pentru drepturile omului (OSDO), Rami Abdel Rahmane, relatează AFP.

Au fost 19.499 de civili, dar această cifră include și civilii care au întors armele împotriva regimului lui Bashar al-Assad. În plus, au murit 1.113 dezertori și 6.767 de soldați loiali regimului, potrivit organizației neguvernamentale care se bazează pe o rețea de militanți și martori oculari.

Armata guvernamentală a anunțat recent peste 8.000 de morți în rândurile sale.

Este imposibil de verificat independent aceste cifre, deoarece autoritățile au impus restricții draconice presei străine care vrea să relateze despre conflict.