ONU a adoptat primul tratat privind comerțul internațional cu armament convențional
Adunarea Generală a ONU a adoptat marți primul tratat privind comerțul internațional cu armament convențional, în pofida abținerii multor actori majori de pe această piață, relatează AFP, potrivit MEDIAFAX.
Rezoluția care deschide calea semnării tratatului, începând din iunie, a fost adoptată cu 154 de voturi pentru și trei împotriva (Siria, Coreea de Nord și Iran).
Însă 23 de țări s-au abținut, inclusiv unii dintre principalii exportatori (Rusia și China) sau cumpărători al acestui tip de armament (Egipt, India și Indonezia).
Aflat în discuție de șapte ani, acest tratat este primul text internațional major asupra dezarmării, după adoptarea Tratatului privind interzicerea testelor nucleare, în 1996.
Cele 193 de state membre ONU nu au putut să se pună de acord prin consens joia trecută, la New York, asupra acestui text de 15 pagini, menit să imprime o moralitate vânzărilor de armament, o piață în valoare de 80 de miliarde de dolari pe an. Iranul, Siria și Coreea de Nord au blocat textul după zece zile negocieri.
Aproximativ 100 de țări, între care Franța, Marea Britanie, Statele Unite și numeroase state africane și latino-americane, au propus atunci ca Adunarea Generală să adopte o rezoluție reluând proiectul de tratat și să deschidă astfel procesul de semnare a acestuia.
Fiecare țară este liberă să semneze sau nu tratatul și să îl ratifice. Rusia a anunțat că ar putea să nu îl semneze.
Tratatul va intra în vigoare după a 50-a ratificare, ceea ce va „necesita un an sau doi”, în opinia lui Peter Woolcott, diplomatul australian care a prezidat negocierile la New York.
– „Un nou impuls”
Principiul tratatului este ca fiecare țară să evalueze, înainte de orice, dacă armamentul vândut riscă să fie utilizat în vederea evitării unui embargo internațional, comiterii de „încălcări grave” ale drepturilor omului sau deturnării în profitul unor teroriști sau criminali. Dacă așa este cazul, tranzacția nu trebuie să fie autorizată.
Armamentul vizat include de la pistoale și până la avioane și nave de război, inclusiv rachete. Tratatul vizează toate tipurile de transferuri internaționale (import, export, tranzit, operațiuni de brokeraj), fără să aducă atingere legislațiilor naționale în domeniul achizițiilor sau portului de arme de foc.
Statele Unite, principalul furnizor de armament, cu o cotă de 30% din piață, au obținut ca muniția să fie tratată separat, prin controale mai puțin exhaustive. Textul lasă totodată deschisă posibilitatea ca anumite ajutoare militare bilaterale să fie exceptate de la aplicarea tratatului.
Secretarul de Stat american John Kerry a salutat un tratat care „poate consolida securitatea internațională” și care nu aduce atingere prevederilor Constituției americane ce garantează dreptul de a purta arme de foc.
Premierul britanic David Cameron a salutat „un acord istoric care va salva vieți și ameliora imensele suferințe provocate de conflictele armate”.
Secretarul general al ONU Ban Ki-moon a apreciat că este vorba despre un „succes diploamtic istoric” ce ar urma să imprime „un nou impuls binevenit altor eforturi în domeniul dezarmării”.
Ambasadorul rus la ONU Vitali Ciurkin a declarat că țara sa „va examina cu grijă” tratatul înainte de a decide sau nu să îl semneze. El a denunțat existanța unor „lacune”, ca absența controlului specific livrărilor de armament către rebeliuni sau „criterii de evaluare a riscului ce nu sunt suficient de clare”.
Ambasadorul sirian Bashar Jaafari a reiterat opoziția țării sale, deplângând faptul că textul nu se referă în mod explicit la „actori nonstatali”, ca opoziția armată siriană.
„Lumea a așteptat mult timp acest tratat istoric, care poate împiedica armele să ajungă în țări în care vor fi utilizate la comiterea unor atrocități”, a declarat Brian Wood, un oficial din cadrul acestui dosar din partea Amnesty International (AI).
Tratatul „transmite un semnal clar piețelor de armament ce aprovizionează dictatori și lorzi ai războiului”, a apreciat Anna MacDonald de la Oxfam. „Nu vor mai putea să acționeze în deplină impunitate”, a adăugat ea.