Prima pagină » Știri externe » ONU acuză că doi angajați ai săi au fost uciși de forțele israeliene de la reluarea atacurilor în Gaza

ONU acuză că doi angajați ai săi au fost uciși de forțele israeliene de la reluarea atacurilor în Gaza

ONU acuză că doi angajați ai săi au fost uciși de forțele israeliene de la reluarea atacurilor în Gaza

Organizația Națiunilor Unite (ONU) susține că doi dintre angajații săi au fost uciși, iar alții au fost răniți după ce un complex din Gaza a fost avariat miercuri, în urma unui atac al Israelului.

Ministerul Sănătăţii din Gaza a dat vina pe atacul israelian şi a declarat că cinci angajați străini grav răniţi au ajuns la spital. Armata israeliană a negat că a lovit complexul ONU din Deir al-Balah, informează BBC.

Atacul vine după ce Israelul a declarat că reia luptele în Gaza după o încetare a focului de două luni și a lansat un val de atacuri care au ucis peste 400 de persoane, potrivit Ministerului Sănătăţii din Gaza.

Marți, prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a declarat că „a reluat lupta în plină forță”.

Separat, cel puțin 13 persoane au fost ucise în atacuri aeriene în Gaza peste noapte Doi civili au fost uciși și alți cinci au fost răniți după ce o dronă israeliană a lovit un cort în apropierea zonei umanitare al-Mawasi, relatează agenția de presă palestiniană Wafa, citând medicii Semilunii Roșii.

Tom Fletcher, adjunctul secretarului general al ONU pentru afaceri umanitare, a declarat că efectele atacurilor israeliene le depășesc pe cele de până acum, mai arată sursa citată.

CITEȘTE ȘI:

Peste 330 de morṭi după ce Israelul a reluat ATACURILE asupra Fâṣiei Gaza. Oficial ONU: „O încetare a focului trebuie restabilită imediat”

Germania condamnă atacurile armatei israeliene asupra FÂȘIEI GAZA /„Reluarea luptelor afectează eforturile tuturor statelor arabe”

Sursa foto: Profimedia

Andrei Văcaru a absolvit studiile de licență la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București în anul 2013, dar și un master în Comunicare în cadrul ... vezi toate articolele

Citește și