ONU avertizează Venezuela: TOATE decesele survenite în timpul protestelor vor fi investigate
Înaltul Comisar al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului, Volker Türk, şi-a exprimat profunda îngrijorare cu privire la situația din Venezuela, unde protestele au degenerat în manifestații violente după intervenția brutală a forțelor de securitate a statului.
Realegerea lui Nicolas Maduro pentru un al treilea mandat de președinte al Venezuelei a fost anunţată la sfârşitul lunii iulie, însă opoziţia a denunţat rezultatul ca fiind o fraudă electorală. Cetățenii au ieșit pe străzi să protesteze, însă au fost întâmpinați cu ostilitate de oamenii sistemului.
„Este extrem de îngrijorător faptul că atât de multe persoane sunt reţinute, acuzate sau inculpate pentru incitare la ură sau în temeiul legislaţiei antiteroriste. Dreptul penal nu trebuie niciodată folosit pentru a limita în mod nejustificat drepturile la libertatea de exprimare, la întrunire paşnică şi de asociere. Într-un climat de teamă, este imposibil să implementăm principiile democratice şi să protejam drepturile omului. Într-un asemenea climat de teamă, când nu eşti de acord cu politica guvernamentală, nu te exprimi cum trebuie”, a transmis Türk.
Acest avertisment survine imediat după apelul făcut de Maduro, care a îndemnat serviciile de securitate să reprime manifestațiile. Protestele încă în desfășurare au un bilanţ de 25 de morţi şi 192 de răniţi.
„Utilizarea disproporţionată a forţei de către polițiști şi atacurile asupra protestatarilor de către indivizi înarmaţi care susţin guvernul, dintre care unele au dus la decese, nu trebuie să se repete. Toate decesele survenite în timpul demonstraţiilor trebuie investigate, iar cei responsabili trebuie să fie traşi la răspundere pentru acţiunile lor”, a conchis oficialul ONU.
Peste 2.400 de persoane au fost arestate din 29 iulie până în prezent. În majoritatea cazurilor documentate de Înaltul Comisariat al ONU, deţinuţilor nu li s-a permis să-şi numească un avocat sau să-şi contacteze familiile, relatează Voice of America