Prima pagină » Știri externe » ONU, chemată să stabilească dacă în regiunea Damasc au fost folosite arme chimice

ONU, chemată să stabilească dacă în regiunea Damasc au fost folosite arme chimice

Liga Arabă, Marea Britanie și Suedia au făcut apel la ONU, după ce regiunea Damasc a fost ținta unor bombardamente violente, miercuri, iar militanții au afirmat că a fost folosit un gaz toxic, relatează AFP.

Liga Arabă, Marea Britanie și Suedia au făcut apel la ONU, după ce regiunea Damasc a fost ținta unor bombardamente violente, miercuri, iar militanții au afirmat că a fost folosit un gaz toxic, relatează AFP.

Cel puțin 100 de persoane au fost ucise în bombardamentele violente din provincia Damasc, a anunțat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), în timp ce militanții acuză regimul că a folosit gaze toxice în timpul acestor bombardamente ale armatei la Ghouta de Est, în apropierea capitalei.

Anchetatorii ONU sunt în prezent în misiune în țară pentru a stabili dacă au fost folosite arme chimice în conflictul soldat în peste doi ani cu peste 100.000 de morți, potrivit Națiunilor Unite.

Denunțând o „crimă soldată cu sute de victime în rândul civililor nevinovați”, secretarul general al Ligii Arabe, Nabil el-Arabi, cere în acest comunicat ca autorii săi să fie aduși în fața „justiției penale internaționale”, afirmând că este „foarte surprins că această crimă a fost comisă chiar în prezența anchetatorilor ONU”.

Opoziția a acuzat regimul lui Bashar al-Assad că a folosit gaze toxice, iar liderul său, Ahmed Jarba, a cerut o „reuniune urgentă” a Consiliului de Securitate cu privire la acest „masacru”.

Londra a anunțat că va „evoca în fața Consiliului de Securitate” al ONU aceste acuzații privind folosirea armelor chimice în bombardamentele de la periferia Damascului, în timp ce Suedia a cerut Siriei să acorde „de urgență” acces anchetatorilor Națiunilor Unite.

„Marea Britanie va evoca acest incident în fața Consiliului de Securitate al ONU”, a declarat într-un comunicat William Hague, ministrul britanic de Externe, care s-a declarat „profund preocupat de informațiile potrivit cărora sute de persoane au fost ucise în bombardamente și un atac cu armă chimică”.

La rândul său, ministrul suedez de Externe, Carl Bildt, a cerut Siriei să acorde „de urgență” acces anchetatorilor ONU pentru a afla dacă regimul a folosit arme chimice.

„Anchetatorilor ONU trebuie să li se permită de urgență accesul la locul presupuselor atacuri cu arme chimice de la periferia Damascului”, a scris Bildt pe Twitter.

Autoritățile siriene au dezmințit că au recurs la astfel de arme, agenția oficială Sana acuzând unele televiziuni prin satelit că difuzează informații „nefondate”.

Citește și