Prima pagină » Știri externe » ONU: Era încălzirii globale s-a încheiat, era fierberii globale a sosit. Luna iulie este cea mai caldă din istorie, conform experților

ONU: Era încălzirii globale s-a încheiat, era fierberii globale a sosit. Luna iulie este cea mai caldă din istorie, conform experților

ONU: Era încălzirii globale s-a încheiat, era fierberii globale a sosit. Luna iulie este cea mai caldă din istorie, conform experților

Secretarul General al ONU, Antonio Guterres, a cerut joi o intervenție radicală imediată împotriva schimbărilor climatice, declarând că temperaturile record din iulie arată că Pământul a trecut dintr-o fază de încălzire într-o „eră a fierberii globale”.

Șeful ONU a descris căldura intensă din emisfera nordică drept „terifiantă”, adăugând că este doar începutul.

Schimbarea climatică este aici. Este terifiant. Și este doar începutul. Este încă posibil să se limiteze creșterea temperaturii globale la 1,5 C și să se evite cel mai rău lucru al schimbărilor climatice. Dar numai cu o acțiune dramatică, imediată, împotriva schimbărilor climatice, a spus Guterres, citat de The Guardian.


Comentariile lui Guterres au venit după ce oamenii de știință au confirmat că ultimele trei săptămâni au fost cele mai fierbinți de când au început înregistrările și iulie este pe cale să fie cea mai fierbinte lună înregistrată vreodată.

Centrul Copernicus a publicat, joi, statisticile de temperatură ale lunii iulie și confirmă că s-au doborât multiple recorduri globale.

Astfel, datele arată că temperatura medie globală a aerului la suprafață pentru primele 23 de zile ale lunii iulie a fost de 16,95°C. Aceasta este cu mult peste 16,63°C înregistrate pentru întreaga lună iulie 2019, care este luna iulie cea mai fierbinte din recordul ERA5. Este aproape sigur că, în timp util, datele vor arăta că iulie 2023 va doborî ambele recorduri, scrie în raportul Copernicus.

Comentând despre motivele creșterii temperaturilor, Carlo Buontempo, directorul centrului, a spus că „emisiile antropice sunt în cele din urmă principalul motor al acestor temperaturi în creștere”.

Organizația Meteorologică Mondială a transmis că acțiunea împotriva schimbărilor climatice „nu este un lux, ci o necesitate”.

„Vremea extremă care a afectat multe milioane de oameni în iulie este, din păcate, realitatea dură a schimbărilor climatice și o pregustare a viitorului”, a declarat secretarul general al Organizației Meteorologice Mondiale, prof. Petteri Taalas.

Secretarul General ONU a avertizat asupra consecințelor tragice pe care le va avea lipra se intervenție imediată: copii măturați de ploile musonice, familii fug de flăcări, muncitori care se prăbușesc în căldură arzătoare.


Sursa: Mediafax foto

Autor

Citește și