ONU lansează o anchetă asupra ofensivei israeliene din Fâșia Gaza
O rezoluție în acest sens, depusă de către Palestina, a fost adoptată cu 29 de voturi „pentru”, 1 vot „împotrivă” (Statele Unite) și 17 abțineri, într-o sesiune extraordinară a Consiliului cerută de către statele arabe care solicită respectarea dreptului internațional în teritoriile palestiniene ocupate de către israelieni.
Dintre cele 47 de state membre ale Consiliului, doar Statele Unite s-au opus rezoluției palestiniene. Reprezentantul american în Consiliu Keith Harper a subliniat că „acționăm intens în vederea garantării unei încetări imediate a ostilităților, dar această rezoluție nu ne va ajuta”. Toate statele europene prezente în Consiliu, inclusiv Franța, Germania și Marea Britanie, s-au abținut. Japonia s-a abținut, de asemenea.
Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului Navi Pillay a îndemnat, cu puțin timp înainte, la efectuarea unei anchete asupra unor posibile crime de război comise de către Israel în Fâșia Gaza și a denunțat atacuri oarbe efectuate de către mișcarea islamistă palestiniană Hamas asupra unor zone civile.
Rezoluția adoptată de către Consiliu, după aproape șapte ore de dezbateri, condamnă „încălcări generalizate, sistematice și flagrante ale drepturilor omului și libertăților fundamentale” care decurg din operațiunile militare israeliene efectuate începând de la 13 iunie în teritoriile palestiniene ocupate, „în special ultima ofensivă militară a Israelului în Fâșia Gaza (…) care a implcat atacuri fără discriminare și disproporționate (…), care pot constitui crime internaționale”.
Ea cere „trimiterea de urgență a unei comisii de anchetă independente, internaționale” să ancheteze aceste încălcări și-i invită pe anchetatori să prezinte o listă cu „încălcările și crimele comise” și „să-i identifice pe cei care sunt responsabili de comiterea acestora” pentru a fi judecați și pentru „a pune capăt impunității”.
În text se cere totodată plasarea palestinienilor sub „protecție internațională imediată”. În el se îndeamnă la „o încetare imediată a atacurilor militare israeliene” și „să se pună capăt atacurilor împotriva unor civili, inclusiv civili israelieni”.
Rezoluția cere Elveției, în calitate de depozitar al Convențiilor de la Geneva – texte fundamentale în domeniul dreptului umanitar -, să organizeze o conferință de urgență asupra situației în teritoriile ocupate de către israel. O scrisoare în acest sens, datată la 9 iulie, a fost trimisă Bernei de către președintele palestinian Mahmoud Abbas.