ONU recunoaște că unii angajați UNRWA au participat la atacul din 7 octombrie din Israel
Nouă membri ai personalului Agenției Națiunilor Unite pentru Refugiații Palestinieni (UNWRA) ar fi putut fi implicați în atacul Hamas din 7 octombrie 2023 asupra Israelului și au fost concediați, a anunțat luni Organizația Națiunilor Unite.
Potrivit ONU, este vorba despre nouă persoane despre care există „dovezi suficiente” că ar fi fost implicate în aceste atacuri, informează Reuters.
„Pentru nouă persoane, dovezile au fost suficiente pentru a concluziona că ar fi putut fi implicate în atacurile din 7 octombrie”, a declarat Farhan Haq, adjunctul purtătorului de cuvânt al ONU.
El a făcut referire la constatările Oficiului ONU pentru Supraveghere Internă, despre care a spus că a finalizat o anchetă cu privire la presupusa implicare a 19 membri ai personalului UNRWA în atacuri. Dintre aceștia, doi au murit între timp.
Anunțul confirmă demiterea a nouă dintre ei, a spus Haq, care a adăugat că informațiile despre ceilalți angajați ai agenției vor fi revizuite în curând.
Haq a spus că toate cele nouă persoane despre care ancheta a concluzionat că ar fi putut fi implicate erau bărbați. El nu a dat detalii, însă, despre faptele exacte pe care aceștia le-ar fi comis pe 7 octombrie, dar a adăugat că orice implicare este suficientă pentru concediere.
„Pentru noi, orice participare la atacuri este o trădare uriașă față de munca pe care ar trebui să o facem în numele poporului palestinian”, a mai spus oficialul.
Autoritățile din Israel au acuzat în repetate rânduri UNRWA
Organizația Națiunilor Unite a lansat ancheta după ce Israelul a susținut, în ianuarie, că 12 membri ai personalului UNRWA au participat la atacurile din 7 octombrie comise de Hamas, care au declanșat războiul din Gaza. Alte șapte cazuri au fost aduse în atenția ONU în martie și aprilie.
Israelul și-a continuat acuzațiile în martie, spunând că peste 450 de angajați ai UNRWA erau agenți în cadrul grupărilor teroriste din Gaza. UNRWA are 32.000 de angajați în zona sa de operațiuni, dintre care 13.000 în Gaza.
La scurt timp după anunțul ONU, purtătorul de cuvânt al Armatei israeliene, Nadav Shoshani, a postat pe platforma de socializare X, spunând: „Agenția voastră de «ajutor» a coborât oficial la un nou minim și este timpul ca lumea să vă vadă adevărata față”.
Haq a declarat că ancheta Națiunilor Unite a ajuns la o serie de concluzii în legătură cu 19 membri ai personalului UNRWA. În afară de cei care ar fi putut fi implicați în atac, nu au fost obținute dovezi care să susțină acuzațiile de implicare a altor membri ai personalului agenției, în timp ce în celelalte cazuri dovezile au fost insuficiente pentru a susține implicarea lor în atacuri.
În martie, UNRWA a susținut că unii dintre angajații săi au fost presați să spună că agenția avea legături cu Hamas în timp ce aceștia erau reținuți pentru audieri de poliția israeliană.
Sursa foto: Shutterstock