Prima pagină » Știri externe » ONU suspendă ajutoarele umanitare în Siria. Zeci de mii de oameni rămân fără mâncare și medicamente

ONU suspendă ajutoarele umanitare în Siria. Zeci de mii de oameni rămân fără mâncare și medicamente

ONU suspendă ajutoarele umanitare în Siria. Zeci de mii de oameni rămân fără mâncare și medicamente
Organizația Națiunilor Unite (ONU) își suspendă operațiunile umanitare din Siria, lăsând astfel zeci de mii de oameni fără mâncare și fără medicamente, după ce un convoi umanitar a fost vizat de atacuri în provincia Alep. Cel puțin 12 persoane au murit în Siria după ce mai multe camioane care transportau ajutoare umanitare au fost vizate de raiduri aeriene în provincia Alep, la câteva ore după ce a expirat armistițiul din această țară, a anunțat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).
„În acest moment operațiunile umanitare sunt suspendate, timp în care vom evalua și analiza situația la fața locului”, a declarat un purtător de cuvânt al ONU, adăugând că toate celelalte echipaje pregătite să vină în ajutorul oamenilor afectați de război au trebuit să fie oprite. 
 
Convoiul ce era format din 31 de camioane în care se aflau alimente și ajutoare de bază pentru 78.000 de persoane în momentul în care 18 dintre acestea au fost vizate de atacuri, în apropierea orașului Alep, aflat sub asediu continuu. Oficialii ONU s-au declarat „dezgustați” și „indignați” de acest incident, în urma căruia 12 persoane au fost ucise. Până acum, nimeni nu a revendicat atacul și nu se știe cu exactitate dacă a fost vorba despre un raid aerian sau despre o explozie la sol.
 
Un voluntar al serviciului medical de urgență, Apărarea Civilă din Siria, a postat pe un site de socializare o înregistrare a unui amplasament al Semilunei Roșii arabe siriene care a fost, de asemenea, vizat de aceste atacuri și acuză administrația siriană de comiterea acestora, dar CNN nu poate confirma însă adevăratul responsabil al acestor atacuri și nici autenticitatea acestor imagini. Totuși, ONU și Comitetul Internațional al Crucii Roșii au confirmat că baza Semilunei Roșii a fost lovită, atât aceasta cât și convoaiele atacate aflându-se în zona Urum al-Kubra, un oraș dominat de rebeli aflat la vest de Alep. 
 
„Aproximativ 20 de camioane care erau staționate în fața sediului Crucii Roșii siriene din Orum al-Koubra au fost vizate de raiduri aeriene”, a anunțat OSDO, adăugând că 12 persoane au murit în aceste atacuri.

David Swanson, un purtător de cuvânt al biroului ONU pentru coordonarea acțiunilor umanitare, a spus anterior că acel convoi traversa localitatea Orum al-Koubra transportând „făină de grâu și provizii medicale” pentru 78.000 de oameni din zonă.

Armata siriană a anunțat luni reluarea ostilităților după sfârșitul perioadei de armistițiu intrat în vigoare în urmă cu o săptămână: „Grupurile teroriste nu au respectat niciunul dintre angajatemntele asumate prin acordul ruso-american”, a transmis armata siriană, fără a preciza dacă va mai suspenda ulterior ostilitățile.

Statele Unite și Rusia au anunțat în cursul nopții de 9 spre 10 septembrie un acord în privința Siriei, ce prevedea o încetarea a focului începând de lunea trecută.

„La nivel practic, armistițiul a eșuat și s-a încheiat”, a comentat un responsabil rebel, Zakaria Malahifji, șeful biroului politic al grupului Fastaqim din Alep. El a adăugat că trebuie văzut dacă se poate face ceva pentru a-l salva „la nivel teoretic”. Aceasta a lăsat de asemenea să se înțeleagă că grupările rebele se pregătesc pentru noi intervenții militare. „Îmi imaginez că în vitorul apropiat grupările vor trece la acțiune”, a spus el.

Acordul de încetare a focului decretat de armata siriană expirase duminică seară. Rusia a anunțat luni 50 de încălcări ale acordului de încetare a focului constatate în ultimele 24 de ore în provinciile Alep, Damasc, Hama, Latakia, Homs și Daraa.

 
Autor

Citește și