Prima pagină » Știri externe » ONU: Un număr record de persoane din Yemen au primit ajutoare alimentare în luna august

ONU: Un număr record de persoane din Yemen au primit ajutoare alimentare în luna august

ONU: Un număr record de persoane din Yemen au primit ajutoare alimentare în luna august
Un număr record de 12,4 milioane de persoane din Yemen au primit ajutoare alimentare în luna august, fiind pentru prima dată când numărul țintă de persoane a fost atins în totalitate, potrivit unui raport al Programului alimentar mondial ONU (PAM), relatează Reuters.

În același timp, PAM a transmis că mai are nevoie de 600 de milioane de dolari de la donatori pentru a furniza neîntrerupt livrări de mâncare pentru următoarele șase luni în țara sfâșiată de război. Rațiile ar putea fi reduse din octombrie dacă nu se vor obține fonduri, a adăugat acesta.

Atât rebelii hutti, cât și coaliția condusă de Arabia Saudită au folosit accesul la ajutoarele alimentare ca pe un instrument politic, agravând ceea ce Națiunile Unite numesc cea mai gravă criză umanitară din lume, cu risc mare de malnutriție infantilă severă.

„Numerele noi ale ciclului de distribuție din august indică faptul că Programul alimentar mondial al ONU a atins un număr record de 12,4 milioane de persoane care care au avut nevoie de asistență alimentară în august. Acesta este cel mai mare număr atins vreodată”, a declarat purtătorul de cuvânt al PAM, Herve Verhoosel..

Ajutoarele PAM au ajuns anterior la aproximativ 11 milioane de yemeniți.

 

Marinela Sârbu este absolventă a Facultății de Jurnalism în cadrul Universității Hyperion din București. În presa scrisă, a activat timp de doi ani ca redactor pe secția Externe în cadrul agenției ... vezi toate articolele

Citește și