Operațiune antiteroristă în Austria / Grupul Stat Islamic intenționa să comită un ATENTAT la concertul lui Taylor Swift

Publicat: 07 08. 2024, 22:45
Actualizat: 08 08. 2024, 22:47

This browser does not support the video element.

Autoritățile din Austria au anunțat, miercuri seară, arestarea a doi presupuși militanți din cadrul rețelei teroriste Stat Islamic care pregăteau comiterea unui atentat la unul dintre concertele superstarului Taylor Swift.

Autoritățile austriece au aplicat măsuri speciale de securitate înaintea concertelor superstarului american Taylor Swift programate joi, vineri și sâmbătă la Viena.

”Există suspiciuni concrete asupra unui pericol la concertele lui Taylor Swift”, a comunicat Ministerul austriac de Interne, citat de site-ul Krone.at.

Poliția austriacă a descins miercuri într-o casă din localitatea Ternitz, iar un individ în vârstă de 19 ani a fost arestat. Este vorba de un austriac devenit simpatizant al rețelei teroriste Stat Islamic (SI/ISIS/DAESH). Conform unor surse, tânărul este originar din Macedonia de Nord.

”Presupusul atacator avea ca țintă concertele lui Taylor Swift și demarase acțiuni pentru a comite un atac. În urmă cu câteva săptămâni, suspectul a declarat loialitate grupului terorist Stat Islamic”, a declarat Franz Ruf, directorul Departamentului austriac pentru Siguranță Publică.

În localitatea Ternitz a fost instituit un perimetru de securitate în jurul locuinței suspectului, unde anchetatorii au găsit substanțe chimice care ar fi putut fi folosite pentru comiterea unui atac terorist, afirmă surse citate de postul ORF. Un alt suspect a fost arestat în Viena.

”Conform actualelor date din investigație, cei doi suspecți s-au radicalizat prin discuții pe rețele de socializare online”, a subliniat Franz Ruf.

Concertele lui Taylor Swift sunt programate pe Stadionul Ernst-Happel din Viena. Gerhard Pürstl, șeful Poliției din capitala Austriei, a atras atenția, potrivit postului BBC, că, deși a fost dejucat planul de atentat, rămân riscuri teroriste generale, astfel că vor fi aplicate controale stricte la concerte. Aproximativ 65.000 de spectatori vor asista la concertele lui Taylor Swift pe stadion, iar 22.000 de fani vor urmări spectacolele pe ecrane, în imediata apropiere.

Foto: Profimedia

Citește și:

Exporturile Germaniei sunt în scădere, pe fondul tensiunilor dintre SUA și China /Analist: „Există o tendință spre PROTECȚIONISM”