Un bărbat a fost rănit mortal sâmbătă dimineață la Strasbourg, în estul Franței, în timpul arestării sale în cadrul unei operațiuni antiteroriste, au anunțat o sursă apropiată anchetei și una judiciară, relatează AFP.
Potrivit sursei judiciare citate, această operațiune a fost desfășurată în cadrul anchetei privind aruncarea, la 19 septembrie, a „unui dispozitiv exploziv de mică putere” într-o alimentară cușer din Sarcelles, la periferia Parisului. Acest atac a provocat rănirea ușoară a unei persoane și a tulburat comunitatea evreiască din acestă comună.
O sursă din cadrul poliției a precizat că persoanele vizate de poliție aparțin „mediilor salafiste”.
În cadrul operațiunii din Strasbourg, trei polițiști au fost răniți ușor, a anunțat sursa judiciară. Potrivit primelor elemente ale anchetei, în momentul în care au intrat în domiciul său, bărbatul, care nu era singur, a deschis focul asupra polițiștilor care au ripostat și l-au împușcat mortal.
Un polițist a fost lovit de un glonț la nivelul capului și un altul la nivelul inimii, dar echipamentul de protecție a oprit gloanțele, a adăugat sursa apropiată anchetei.
Această arestare are loc în cadrul unei operațiuni a poliției desfășurate în mai multe locuri din Franța, în cursul cărora au fost operate „aproximativ zece” arestări, potrivit unei surse din cadrul poliției.
Un bărbat înarmat, amenințător și „periculos” a fost, de asemenea, reținut în regiunea pariziană. Bărbatul nu și-a folosit însă arma.
După atacul asupra magazinului cușer, anchetatorii au refuzat să evoce o legătură cu atmosfera tensionată din perioada respectivă: cu câteva zile înainte, au fost scandate sloganuri antisemite în cadrul unei manifestații islamiste neautorizate în apropierea ambasadei Statelor Unite la Paris, organizată în semn de protest față de filmul islamofob „Inocența Musulmanilor”. Cu o zi înainte, revista Charlie Hebdo publicase caricaturi cu profetul Mahomed.
Consiliul reprezentativ al instituțiilor evreiești din Franța (CRIF) și-a exprimat temerile „că acest atac ar putea avea legătură cu explozia de violență declanșată de difuzarea filmului împotriva islamului”. Ambasadorul Israelului în Franța, Yossi Gal, a condamnat o „agresiune antisemită”.