Cinci bărbați și o femeie suspectați de activități teroriste au fost arestați joi, la Londra, în cadrul unei operațiuni coordonate de Serviciul britanic de informații interne (MI5), relatează BBC News online.
Unul dintre cei șase suspecți, care au vârste cuprinse între 18 și 30 de ani, a fost imobilizat cu un aparat electric de tip Taser.
Autoritățile au efectuat percheziții în opt locații din vestul, estul și nordul Londrei.
Conform presei, suspecții ar fi implicați într-un complot care implică extremiști islamiști, țintele fiind obiective britanice.
Nivelul alertei teroriste în Marea Britanie rămâne neschimbat – „substanțial”, ceea ce înseamnă că există riscul major al unui atac terorist.