Prima pagină » Știri externe » Opere de artă, printre care tablouri de Ensor și Van Dongen, furate dintr-un muzeu din Bruxelles

Opere de artă, printre care tablouri de Ensor și Van Dongen, furate dintr-un muzeu din Bruxelles

Un număr de zece opere de artă, printre care tablourile "La penseuse", de olandezul Kees Van Dongen, și "Crevettes et coquillages", de belgianul James Ensor, au fost furate în noaptea de luni spre marți dintr-un muzeu din Bruxelles, a anunțat, marți, custodele instituției, citată de AFP.

„Toate alarmele s-au declanșat, însă hoții au fost deosebit de rapizi, totul a fost făcut în două minute”, a declarat custodele Muzeului și grădinilor Van Buuren, Isabelle Anspach, citată de agenția de presă Belga.

Hoții au forțat o fereastră pentru a pătrunde în clădire, o vilă din cărămizi roșii situată în Uccle, un cartier de lux din capitala belgiană.

„Ne exprimăm regretul pentru pierderea mai multor opere de o mare valoare patrimonială și istorică”, a adugat Isabelle Anspach, fără să precizeze titlurile celorlalte opere furate și nici suma la care se ridică prejudiciul.

Pictorul James Ensor (1860-1949), originar din Ostende, este unul dintre marii maeștri ai expresionismului. Tabloul său „Entré du Christ à Bruxelles” este expus la Muzeul Getty din Los Angeles.

Olandezul Kees Van Dongen (1877-1968), care a primit cetățenia franceză în 1928, a reprezentat punctul central al unei expoziții intitulate „Van Dongen, fauve, anarchiste et mondain”, organizată în 2011 la Muzeul de Artă Modernă din Paris.

Isabelle Anspach a precizat că sistemul de securitate al muzeului Van Buuren era deosebit de performant și că poliția belgiană a inițiat o anchetă.

Instalat în fosta casă a cuplului de filantropi Alice și David Van Buuren, muzeul expune operele maeștrilor flamanzi și italieni din secolul al XV-lea până în secolul al XIX-lea, dintre care mai multe tablouri în ulei realizate de doi fii ai lui Pieter Brueghel, Rembrandt, Domenico Guardi, Ignace Fantin-Latour și Vincent Van Gogh.

Opere din secolul al XX-lea, semnate de Paul Signac, Léonard Tsugouharu Foujita, Max Ernst și din școala belgiană, de Constant Permeke și Rik Wouters, completează colecția muzeului.

Citește și