Prima pagină » Știri externe » OPȚIUNE. Noua forță în politică. A câștigat detașat alegerile din capitala UE!

OPȚIUNE. Noua forță în politică. A câștigat detașat alegerile din capitala UE!

OPȚIUNE. Noua forță în politică. A câștigat detașat alegerile din capitala UE!

Alegerile locale din Strasbourg, acolo unde este sediul Parlamentului european, au scos-o învingătoare detașat pe Jeanne Barseghian, care devine primul primar ecologist din istoria „capitalei” Alsaciei.

În discursul de după anunțarea rezultatelor, Barseghian a promis că va transforma Strasbourg „într-o capitală europeană a tranziţie ecologice, sociale şi democratice”.

Noul primar a declarat „stare de urgenţă climatică” în Strasbourg

Primul pas deja l-a făcut: noul prima a declarat „stare de urgenţă climatică”, spre mulțumirea șefilor ecologiști care au promovat-o și sprijinit-o în campania electorală. „Această declaraţie marchează ambiţia mea în ceea ce priveşte tranziţia ecologică”, a explicat Barseghian. „Voi aduce în mod inseparabil răspunsul la cele trei provocări majore pe care le avem înaintea noastră: provocarea ecologică, provocarea socială şi provocarea democratică”, a declarat noul primar din Strasbourg, citat de Le Point.

De meserie avocat, Jeanne Barseghian (39 de ani) le-a transmis cetățenilor din Strasbourg că a sosit momentul să respecte mai mult natura. Asta înseamnă că toate politicile viitoare se vor axa în jurul protejării mediului, după cum a avertizat edilul ecologist: „Mediul nostru ne transmite semnale din ce în ce mai puternice şi mai dese şi nu se mai pune problema să ne întoarcem privirea. Este timpul să privim lumea aşa cum este şi să luăm măsuri puternice, ambiţioase şi colective”.

Cu ochii înlăcrimaţi de emoţie, la finalul discursului în care s-a adresat și familiei care era prezente în sala de reuniuni a Consiliului municipal, noul primar al Strasbourgului a fost ovaţionat în picioare de toţi consilierii, inclusiv de cei ai Opoziţiei!

Jeanne Barseghian a obţinut 41.71% din voturi în turul doi al alegerilor municipale desfăşurate pe 28 iunie, cu mult înaintea candidatului partidului prezidenţial LREM, Alain Fontanel (34.96%), şi a fostului primar, socialista Catherine Trautmann (23. 33%).

Autor
Marius Olaru este un jurnalist cu experienta, care a debutat in presa scrisa din Romania in anul 2000. De-a lungul carierei, a colaborat cu mai multe publicatii, atat din presa scrisa, cat si online, ... vezi toate articolele

Citește și