Prima pagină » Știri externe » Orașul care se prăbușește pe zi ce trece

Orașul care se prăbușește pe zi ce trece

Unul dintre cele mai frumoase orașe din Franța este în cea mai mare criză din ultimele decenii, multe clădiri istorice transformându-se în dărăpănături și chiar ajungâng să se prăbușească.

Samira, o locuitoare a faimosului oraș Marseille, este îngrijorată de condițiile în care a a juns apartamentul ei, declarând, în timp ce trece cu mâna peste pereții foarte crăpați, „Sunt îngrijorată că apartamentul meu se transformă încet într-o peșteră.”

Starea în care se află unele clădiri este deplorabilă. Conforma publicației The Guardian, unele crăpături în pereți sunt atât de adânci, încât lumina soarelui se poate vedea prin ele. Unul dintre locatari chiar își avertizează fiul să aibă grijă pe unde merge, deoarece podelele sunt foarte șubrede, îngrijorat fiind să nu se prăbușească. 

Locatara Samira este atât de speriată de ceea ce se întâmplă cu propria-i casă încât spune că „Trebuie să iau somnifere în fiecare seară, sunt atât de speriată că tavanul va cădea peste mine, încât nu pot închide ochii.”

Marseille, al doilea cel mai mare oraș al Franței, trece prin una dintre mai mari crize în privința clădirilor istorice. Suferința și furia au împânzit orașul în noiembrie, anul trecut, când două clădiri din apropierea portului s-au prăbușit și opt oameni au murit. Și acum locuitorii orașului trăiesc cu spaima că oricând se poate întâmpla ceva la fel de catastrofal sau poate chiar mai rău. 

 

Citește și