ORDINUL dat de Putin militarilor ruși de la granița cu Ucraina. UPDATE: Răspunsul NATO

Publicat: 19 05. 2014, 16:42
Actualizat: 29 07. 2014, 19:54

Președintele rus Vladimir Putin a ordonat luni încetarea exercițiilor militare în apropierea frontierelor cu Ucraina, transmite AFP, citând un anunț al Kremlinului. De precizat însă că un anunț similar a fost făcut de Moscova și acum câteva săptămâni și a fost infirmat ulterior de Aliații NATO, care au spus că retragerea exista doar la nivel discursiv.

„Vladimir Putin i-a ordonat ministrului Apărării să cheme trupele în garnizoane pe fondul încheierii exercițiilor”, a anunțat Kremlinul, care a adăugat că Rusia îndeamnă Ucraina „să pună capăt imediat operațiunii represive și violențelor și să retragă trupele”.

UPDATE 15:00  „Aceasta este a treia declarație a lui Putin, dar noi nu am văzut încă o retragere. Regret, deoarece ar fi fost semnul unei detensionări și dacă într-o zi vom vedea semnele unei retrageri, voi fi primul care mă voi bucura”, a declarat șeful NATO, Anders Fogh Rasmussen.

UPDATE 12:10 La fel ca data trecută când Putin a anunțat că militarii săi se întorc în baze, NATO susține că nu vede această retragere în zona de frontieră cu Ucraina:

Sursa: Twitter