Organizația Mondială a Sănătății, anunț de ultimă oră despre coronavirus / De ce nu a fost declarată PANDEMIA
Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat luni că încă nu se poate vorbi de pandemie în privinţa coronavirusului, dar fiecare ţară trebuie să ia măsuri diferite în privinţa epidemiei şi recomandă regândirea acestora, conform CNN.
Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat luni că există posibilitatea declarării unei pandemii de coronavirus, dar că, momentan, nu este îndeplinit criteriul răspândirii necontrolate a virusului la nivel global, informează CNN.
„Decizia noastră de a folosi sau nu acest cuvânt (pandemie, n. red.) se bazează pe o evaluare continuă a zonelor geografice afectate de virus, de severitatea afecţiunii pe care o produce şi impactul pe care îl are asupra societăţii în ansamblul său”, a spus directorul OMS, Tedros Ahanom Ghebreyesus.
Şeful OMS a informat că fiecare ţară este afectată în mod diferit de acest virus, motiv pentru care fiecare ţară ia decizii diferite în încercarea de a opri răspândirea acestuia. El spune că este nevoie ca măsurile să fie regândite şi adaptate.
Oficialul a mai spus că, în acest moment, utilizarea termenului de „pandemie” ar produce inutil panică la nivel mondial.
„Această creştere a bruscă a noilor cazuri este cu siguranţă îngrijorătoare. Dar am tot vorbit despre necesitatea de a ne baza pe lucruri concrete, iar folosirea acestui cuvânt nu ar face decât să producă panică”, mai spune șeful OMS.
OMS a declarat luna trecută coronavirusul drept urgenţă de sănătate publică la nivel mondial. Organizaţia a anunţat că mai multe echipe de specialişti se îndreaptă către Italia şi Iran pentru a oferi asistenţă în urma numărului mare de infecţii înregistrate în aceste ţări.