Prima pagină » Știri externe » Ororile războiului din Siria, văzute prin ochii unui chirurg britanic. „Un iad mai rău decât iadul”

Ororile războiului din Siria, văzute prin ochii unui chirurg britanic. „Un iad mai rău decât iadul”

Până în momentul de față, peste 100.000 de persoane au căzut victime ale acestor conflicte, potrivit estimărilor ONU.

Copiii nenăscuți ai femeilor din Siria au devenit în ultima perioadă țintele unui joc de război șocant. Lunetiști din zonele de conflict ucid fetușii chiar în uterele mamelor și sunt premiați cu țigări dacă reușesc să își atingă ținta, povestește un chirurg britanic, întors recent dintr-o misiune de voluntariat într-un spital sirian, pentru Daily Mail.

Chirurgul David Nott descrie situația în care sunt puși civilii prinși între trupele guvernului și rebeli ca fiind „un iad mai rău decât iadul” și spune că în cei 20 de ani în care a lucrat ca voluntar în zone de război nu a mai văzut alte situații în care țintele să fie femei însărcinate.

FOTO: Daily Mail

„Femeile erau împușcate prin uter, așa că aceasta era probabil ținta lor. Nici nu pot să încep să explic măcar cât de groaznic a fost”, spune medicul britanic.

„De la primii pacienți care ajungeau de dimineață puteai să îți dai seama ce urma să vezi tot restul zilei. Era un joc”, adaugă el.

FOTO: Daily Mail

„Într-o zi erau împușcați în zona inghinală. În ziua următoare erau doar răni în partea stângă a pieptului. După aceea, nu vedeam nicio rană în zona pieptului, toate erau în zona gâtului”, povestește Nott care spune că pe plan local se credea că lunetiștii ar fi lucrat pentru regimul lui Bashar al-Assad.

Începând cu luna martie a anului 2011, Siria se confruntă cu revolte reprimate violent și cu un conflict militar între forțele opoziției și serviciile de securitate aflate în subordinea președintelui Bashar al-Assad. Până în momentul de față, peste 115.000 de persoane au căzut victime ale acestor conflicte, potrivit estimărilor ONU.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Zilele în care nu se fac nunți în 2026 și 2027. Calendar ortodox complet
Digi24
VIDEO De ce s-au bătut două femei la Timișoara: un influencer din campania lui Călin Georgescu, în mijlocul scandalului
Cancan.ro
EXCLUSIV | Imagini SFÂȘIETOARE la mormântul Ștefaniei Szabo, în prag de Crăciun. Omagiul care îți rupe sufletul
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Fără punte: premierul Bolojan elimină o zi liberă
Mediafax
Ce practici au românii de Ignat: Tradiții, credințe și obiceiuri păstrate din vechime
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Consilierul de la Kremlin care a refuzat ordinul lui Putin și a încercat să oprească războiul din Ucraina. Era pregătit să fie împușcat
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
De ce lipsesc culori din Soare? Nici măcar oamenii de știință nu au răspunsul complet!