Pacientul care a acceptat să testeze un medicament în Franța a murit

Publicat: 17 01. 2016, 18:56

„Pacientul aflat în stare de moarte cerebrală a decedat (duminică) la prânz, la CHU Rennes”, se arată în comunicat.

„Starea sănătății celorlalți cinci pacienți spitalizați rămâne stabilă”, precizează Centrul.

Dintre acești cinci pacienți, patru prezintă tulburări neurologice, a căror gravitate nu a fost precizată.

Al cincilea nu prezintă simptome, dar a fost plasat sub supraveghere deoarece el a primit, începând de la 7 ianuarie, aceeași doză de medicament ca ceilalți cinci, o doză mai mare decât cea luată de către ceilalți voluntari.

Pacientul decedat este primul care a fost spitalizat, duminica trecută. Ceilalți au fost internați începând de duminică și până miercuri.

Nicio anomalie după examinarea a zece voluntari

„Celelalte 84 de persoane voluntare expuse medicamentului testat” au fost contactate, mai anunță spitalul, potrivit site-ului La Parisienne Sante.

„Zece dintre ele au fost primite la consultație și au beneficiat de un examen la CHU Rennes, sâmbătă după-amiază. Anomaliile clinice și radiologice prezente la pacienții spitalizați nu au fost găsite la acești zece voluntari”, se precizează în comunicat.

„Dintre persoanele contactate, cinci și-au manifestat dorința să fie luate în grijă în apropiere de domiciliu. CHU Rennes organizează coordonarea cu celelalte instituții spitalicești vizate. În paralel, s-au primit 66 de apeluri la numărul verde pus la dispoziție de CHU, 02 99 28 24 47”, mai precizează CHU.

Testul implica un analgezic – molecula BIA 10-2474. El era efectuat de Biotrial, un laborator de la Rennes agreat de către autorități, în contul grupului farmaceutic portughez Bial.

Inspecția Generală pentru Afaceri Sociale (IGAS) și Agenția Națională franceză pentru Securitatea Medicamentelor (ANSM) au descins sâmbătă la sediul laboratorului din Rennes, în cadrul unor anchete asupra cauzelor accidentului. Poliția Judiciară a percheziționat sediul încă de vineri seara.