Pakistanul consideră raidurile aeriene americane încălcări grave ale suveranității
Raidurile aeriene efectuate de Statele Unite în zonele tribale pakistaneze sunt încălcări grave ale suveranității Pakistanului, acuză un diplomat pakistanez de rang înalt, citat de ediția online a ziarului The Guardian.
Potrivit lui Wajid Shamsul Hasan, înaltul comisar pakistanez la Londra, atacurile americane cu avioane fără pilot slăbeasc democrația în Pakistan și împing cetățenii spre grupuri extremiste.
„Rezultatul acestor raiduri este destabilizarea sau subminarea guvernelor democratice din Pakistan. Pentru că oamenii se amuză că Guvernul adoptă ordonanțe prin care condamnă raidurile aeriene străine, dar nu este nicio schimbare. Americanii nu te ascultă, continuă să îți încalce teritoriul”, a spus Hasan.
Statele Unite au efectuat numeroase raiduri aeriene în ultimii ani în zonele tribale pakistaneze, țintele fiind insurgenți talibani sau membri Al-Qaida. Însă, în numeroase cazuri, printre victime s-au numărat civili nevinovați sau militari pakistanezi.