Un magistrat de la Parchetul din Charleroi a afirmat, în timpul unei audieri, că banii proveniți din furtul de cabluri din rețeau feroviară belgiană servesc la construirea unor palate în România, relatează marți site-ul de știri belgian Lavenir.net.
Potrivit Parchetului din Charleroi, banii proveniți din furtul de cabluri din rețeaua feroviară belgiană servesc la construirea unor case somptuoase în România.
Un magistrat de la Parchetul din Charleroi, Philippe Dujardin, care cunoaște foarte bine problema și nu ezită să ceară pedepse grele atunci când suspecții sunt deferiți Tribunalului Corecțional, a precizat destinația banilor și a făcut portretul clanurilor din estul Europei, în timpul ultimei audieri în cazul unui furt de cabluri.
„Ceea ce interceptăm este doar ceva neînsemnat. În România, cartiere întregi sunt construite cu bani ai Societății Naționale a Căilor Ferate Belgiene (SNCB). Acestea sunt zone scăpate de sub controlul autorităților unde s-au instalat liderii unor veritabile grupări mafiote”, afirmă magistratul.
Guvernul belgian a luat mai multe măsuri pentru a opri furturile de acest tip.
„În 2009, un ordin ministerial a interzis tranzacțiile în bani lichizi la centrele de colectare a fierului vechi”, continuă Dujardin. „O scădere semnificativă a fost înregistrată în lunile următoare, dar, între timp, ordinul a fost retras. A rămas doar cel din 2011 care îi obligă pe cumpărătorii de metale să noteze datele de identitate ale vânzătorului. Dar nu este suficient”, a spus el.
Și asta pentru că întreruperea curentului în rețeaua feroviară a SNCB nu are doar consecințe financiare, ci prezintă cauza întârzierii navetiștilor sau poate conduce la apariția unor catastrofe.
„Aceasta poate deregla trecerile la nivel cu calea ferată, macazurile sau mai poate provoca apariția curenților vagabonzi, care pot ajunge până la gări și să electrocuteze oameni. Chiar și hoții își riscă viața”, concluzionează magistratul, care este foarte hotărât să-i urmărească pe hoții implicați în furturi de cabluri.