Palestinienii, optimiști în legătură cu noua Administrație de la Washington. Aceștia văd un „rol pozitiv” al lui Joe Biden în regiune
Autoritatea Palestiniană, dar și Liga Arabă, au estimat duminică, prin intermediul unui comunicat de presă, că viitoarea Administrație a președintelui ales al Statelor Unite, Joe Biden, va avea „un rol pozitiv” în formarea unui stat palestinian independent.
Comunicatul comun a fost publicat după o întâlnire între președintele Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas, și secretarul general al Ligii Arabe, Ahmed Aboul Gheit, care a avut loc la Cairo, unde este sediul organizației, informează site-ul agenției de presă Agerpres, care citează France Presse.
Cei doi oficiali au avut întâlnirea de la Cairo pentru a discuta „evoluțiile chestiunii palestiniene”, în special ca urmare a rezultatului alegerilor prezidențiale din Statele Unite.
Oficialii palestinieni au salutat victoria democratului Joe Biden și, împreună cu reprezentanții Ligii Arabe, și-au exprimat speranța că noua Administrație de la Washington „va deschide calea pentru ca Statele Unite să reia un rol mai activ şi mai pozitiv în căutarea unei soluţii cu două state”, unul palestinian și unul israelian, se arată în comunicatul citat.
Legăturile diplomatice dintre SUA și palestinieni, întrerupte
Legăturile diplomatice dintre Autoritatea Palestiniană și Statele Unite au fost întrerupte de Ramallah după ce actualul președinte american, Donald Trump, a recunoscut Ierusalimul ca fiind capitala Israelului și a decis mutarea Ambasadei Statelor Unite de la Tel Aviv la Ierusalim, un oraș disputat între israelieni și palestinieni.
Președintele Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas, a declarat că așteaptă „cu nerăbdare” să lucreze cu echipa lui Joe Biden pentru a îmbunătăți relațiile dintre cele două părți și pentru a lucra pentru garantarea „dreptății și demnității” palestinienilor.
Mahmoud Abbas se află într-un turneu în Orientul Mijlociu, cu scopul de a obține sprijin pentru cauza palestiniană. El s-a întâlnit duminică cu regele Iordaniei, Abdullah al II-lea, iar luni va avea o întrevedere cu președintele Egiptului, Abdel Fattah al-Sisi.
În timpul discursului său din cadrul Adunării Generale a ONU din septembrie, preșeedintele Autorității Palestiniene a făcut apel la organizarea unei conferințe internaționale referitoare la conflictul israeliano-palestinian imediat după alegerile prezidențiale din Statele Unite.