Prima pagină » Știri externe » Panama a eliberat 32 de marinari nord-coreeni de pe nava descoperită în iulie cu arme nedeclarate ascunse în zahăr

Panama a eliberat 32 de marinari nord-coreeni de pe nava descoperită în iulie cu arme nedeclarate ascunse în zahăr

Panama a eliberat 32 de marinari nord-coreeni de pe nava descoperită în iulie cu arme nedeclarate ascunse în zahăr
Autoritățile panameze se pregăteau miercuri să elibereze 32 dintre cei 35 de membri ai echipajului navei nord-coreene descoperite în iulie cu arme nedeclarate provenind din Cuba, relatează AFP.

Autoritățile panameze se pregăteau miercuri să elibereze 32 dintre cei 35 de membri ai echipajului navei nord-coreene descoperite în iulie cu arme nedeclarate provenind din Cuba, relatează AFP.

„Li s-a permis deja să părăsească țara. Treizeci și doi dintre cei 35 de deținuți vor putea să plece”, a anunțat pentru AFP Tomas Cabral, de la Ministerul panamez al Afacerilor Externe.

În schimb, a aprecizat el, nava rămâne blocată în așteptarea efectuării plății unei amenzi de un milion de dolari americani stabilită de autorități deoarece a fost pusă în pericol securitatea căii maritime.

La 10 iulie, nava Chong Chon Gang, venind din Cuba, a fost reținută la intrare în Canalul Panama, după descoperirea a 25 de containere cu echipament militar ascuns sub mai multe tone de saci de zahăr brun.

Cuba a dezvăluit că este vorba de „240 de tone de arme de apărare depășite moral, toate fabricate la mijlocul secolului trecut și care urmau să fie reparate” în Coreea de Nord, apoi retrimise pe insulă.

Dar, potrivit autorităților panameze, care au inspectat încărcătura, este vorba despre armament pentru avioane de tip MIG-21, lansatoare antirachetă și vehicule militare.

Cei 35 de marinari nord-coreeni ai navei au fost încarcerați și riscau, potrivit autorităților, până la 12 ani de închisoare pentru trafic de armament. Dar, la sfârșitul lunii octombrie, ministrul panamez al Afacerilor Externe, Fernando Nuñez, a dezvăluit că majoritatea celor 35 de marinari ar putea fi eliberați dacă procurorul va reține argumentul potrivit căruia ei nu știau nimic despre prezența armelor la bordul navei.

În august, o delegație a Națiunilor Unite s-a deplasat în Panama pentru a stabili dacă încărcătura navei constituia o încălcare a sancțiunilor adoptate de ONU împotriva Coreei de Nord din cauza programului său de înarmare nucleară.

Rezultatele acestei misiuni nu au fost dezvăluite oficial, dar, potrivit autorităților panameze, raportul a confirmat că încărcătura „încălca, fără nicio îndoială posibilă, sancțiunile ONU”.

Autor

Citește și