Prima pagină » Știri externe » PANDEMIE. Statele UE le-ar putea bloca accesul cetățenilor americani în Europa. Țările europene susțin că Statele Unite nu au reușit să țină sub control criza provocată de COVID-19

PANDEMIE. Statele UE le-ar putea bloca accesul cetățenilor americani în Europa. Țările europene susțin că Statele Unite nu au reușit să țină sub control criza provocată de COVID-19

PANDEMIE. Statele UE le-ar putea bloca accesul cetățenilor americani în Europa. Țările europene susțin că Statele Unite nu au reușit să țină sub control criza provocată de COVID-19

În contextul în care statele Uniunii Europene sunt nerăbdătoare să își redeschidă economiile, Blocul comunitar s-ar pregăti să limiteze accesul cetățenilor americani în UE pentru că autoritățile de la Washington nu au reușit să controleze pandemia de COVID-19, informează presa americană, care citează un proiect european în acest sens.

Statele Unite sunt țara cel mai puternic afectată de pandemia de COVID-19 la nivel mondial și se confruntă cu o creștere a numărului de noi cazuri, informează Reuters. De altfel, și următoarele cele mai afectate state, Brazilia și Rusia, ar putea fi introduse de UE în aceeași categorie cu Statele Unite.

Un diplomat european a declarat că autoritățile de la Bruxelles au propus trei criterii pentru ca cetățenii statelor terțe să poată să intre pe teritoriul UE, printre care se numără și situația epidemiologică din țara de origine.

„Nu există o listă de țări, ci există o listă de criterii”, a spus oficialul pentru Reuters.

Un al doilea diplomat a explicat că statele membre iau în considerare să stabilească drept criteriu numărul de infectări la suta de mii de locuitori, însă nu au ajuns încă la un acord cu privire la ce limită să impună din acest punct de vedere.

Decizia, în contextul în care Comisia Europeană propune redeschiderea frontierelor

La începutul acestei luni, Comisia Europeană a recomandat ca statele Uniunii Europene să își redeschidă treptat granițele pentru cetățenii din afara Blocului comunitar începând cu luna iulie și să decidă asupra unui set de criterii care să reglementeze situația. De altfel, Comisia recomandă să le fie permis accesul cetățenilor din țările non-UE care au reușit să țină sub control pandemia și care permit sau sunt dispuse să permită accesul cetățenilor europeni.

Statele europene vor discuta cu privire la aceste criterii miercuri, însă nu există o garanție că o decizie va fi luată în acest moment.

În luna martie, când numărul de cazuri era în creștere rapidă în Europa, președintele Statelor Unite, Doald Trump, a interzis accesul cetățenilor europeni în SUA, ceea ce a provocat nemulțumire la Bruxelles.

Autor
Daniel Matei a absolvit Facultatea de Jurnalism din București, iar de-a lungul ultimilor zece ani a lucrat pentru mai multe publicații online din România. El s-a alăturat echipei GÂNDUL.RO în ... vezi toate articolele

Citește și