Panică în Bangkok după ce un obiect neidentificat a căzut din cer. Imaginile au fost suprinse de o cameră de bord dintr-o mașină
De fapt a fost vorba, potrivit specialiștilor de la Chachoengsao Observatory, de un meteorit sau de un obiect (satelit dezactivat, treaptă de rachetă) căzut de pe orbita planetei.
Evenimentul s-a petrecut la ora 8.45 dimineața. Obiectul a avut dimensiuni mari, deoarece a fost văzut și de la o distanță de 200 de kilometri de capitala thailandeză.
Incidentul a fost suprins de o cameră video de pe bordul unei mașini care circula prin capitala statului asiatic, în care locuiesc peste 8,5 milioane de oameni.
Din fercire, de această dată nu s-au produs pagube materiale și nici oameni nu au fost răniți. În urmă cu doi ani un meteorit care a explodat la intrarea în stratosferă în regiunea Chelyabinsk din Rusia a rănit 1.200 de oameni și a avariat zeci de clădiri.