Panică într-un tren din Elveția după ce un IRANIAN, solicitant de azil, înarmat cu un topor a luat 15 ostatici. Polițiștii au intervenit în forță

Panică într-un tren din Elveția după ce un IRANIAN, solicitant de azil, înarmat cu un topor a luat 15 ostatici. Polițiștii au intervenit în forță
Sursa foto: Profimedia images
Publicat: 09/02/2024, 10:17

A fost panică mare timp de 4 ore într-un tren care circula între Baulmes și Yverdon-les-Bains, Elveția după ce un imigrant ilegal iranian, solicitant de azil, a luat 15 ostatici sub amenințare unui topor și al unui cuțit.

O luare de ostatici într-un tren din vestul Elveției, joi, 8 februarie, s-a încheiat cu focuri de armă trase asupra suspectului în urma unui raid al poliției, după 4 ore de negocieri.

Atacatorul era înarmat cu un topor și un cuțit și vorbea limba farsi și engleză, a declarat purtătorul de cuvânt al poliției din cantonul Vaud, Jean-Christophe Sauterel, în cadrul unei conferințe de presă. „În acest stadiu al anchetei, motivele autorului nu sunt cunoscute”, a spus el.

Identitatea autorului nu a fost încă confirmată oficial, iar verificările sunt în curs de desfășurare. Din primele informații se pare că acesta era un iranian de 32 de ani, solicinat de azi.

Bărbatul a fost împușcat mortal de un ofițer de poliție după ce s-ar fi năpustit asupra lui cu toporul.

În total au fost luați 15 ostatici – 14 pasageri și conductorul -, calvarul prelungindu-se timp de aproape patru ore, de la aproximativ 18:35 până la 22:30, ora locală. Suspectul l-a forțat pe conductorul trenului – care era oprit în apropiere de Yverdon – să se alăture pasagerilor, care au alertat poliția cu privire la situație.

Negocierile cu suspectul au avut loc în parte prin WhatsApp și cu ajutorul unui traducător care vorbea farsi. Autoritățile au decis în cele din urmă să ia cu asalt trenul și au făcut manevre pentru a-l ține pe bărbat departe de ostatici, potrivit lui Sauterel, potrivit lemonde.fr.

Alexandru Tosa
Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, Alexandru Toșa a debutat în presă în 2020. Începând mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Estimări ale votului la prezidențiale, până la ora 18.00. Tensiune înainte de închiderea urnelor
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Live pe TikTok cu Simion și Becali, cu remarci sexiste la adresa lui Lasconi: e...
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
A alergat 5 kilometri direct spre secţia de votare. Mesajul Andreei Ştef, campioana României la...
Chinuri groaznice pentru Cotabiță în ultimele zile de viață! Dezvăluiri ȘOCANTE
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat. Pentru...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Poșeta soției lui Mircea Geoană, vedetă la secția de votare. Costă o avere
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Rezultate parțiale prezidențiale 2024: Unde și când se pot vedea online, în timp real, datele...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online