Panică la Londra, după ce un autobuz a fost aruncat în aer în timpul unor filmări. Britanicii s-au gândit imediat la un atentat terorist
Filmul produs de actorul de acțiune Jackie Chan este turnat la Londra și una din scene a presupus distrugerea unui autobuz pe podul Lambeth Bridge.
Martorii s-au speriat teribil în urma exploziei, amintindu-și cu groază de atentatele din 2005, soldate cu 52 de morți.
Detașamentul de pompieri din Londra a liniștit însă spiritele, anunțând că este vorba doar de un film artistic, nicidecum de un atac terorist.