Papa Francisc, după tragedia de la Lampedusa: „Astăzi este o zi a plângerii”. Peste 100 de persoane au murit, iar alte 200 sunt date dispărute
Papa Francisc a declarat la Assisi (centru), că „astăzi (vineri) este o zi a plângerii”, o zi declarată de doliu în Italia în urma tragediei de la Lampedusa, relatează AFP.
Foarte emoționat, Papa a denunțat „indiferența față de cei care fug de sclavie și foamete în căutarea libertății și își găsesc moartea ca ieri (joi), la Lampedusa”.
Peste 100 de persoane, originare din Eritreea și Somalia, au murit, iar alte aproximativ 200 sunt date dispărute în urma naufragierii, joi, în largul coastelor acestei mici insule de la sud de Sicilia, a unei ambarcațiuni la bordul căreia se aflau 450-500 de persoane.
Papa, punând deoparte textul discursului oficial, i-a îndemnat pe creștini să urmeze modelul sărăciei inițiat de Sfântul Francisc, pe al cărui nume îl poartă ca Papă și care este sărbătorit vineri în toată Italia, al cărei patron este.
El a îndemnat totodată la combaterea „lumescului, o lepră, un cancer al societății, care ucide persoana, care ucide Biserica”.
„Creștinismul fără cruce, fără Isus, fără lepădarea de cele lumești, este ca un produs de patiserie, ca o tartă frumoasă. Pericolul lumescului este un pericol foarte mare”, a subliniat Suvernaul Pontif.
Francisc rămâne vineri la Assisi, în cadrul unei vizite pastorale cu o puternică valoare simbolică, ce urmează să îi permită Papei argentinian să își exprime ideile despre dorința sa referitoare la renunțarea la cele lumești în Biserică.
În prima etapă a vizitei, la un institut catolic de îngrijiri, Institutul Serafico, Papa a salutat aproximativ 80 de persoane cu dizabilități fizice și mentale în parte, a stat de vorbă cu ele, le-a îmbrățișat.
„Rănile au nevoie să fie ascultate și recunoscute, Isus este prezent și ascuns” în acești tineri cu dizabilități, a spus el.