Papa Francisc efectuează o vizită istorică în Cuba

Publicat: 19 09. 2015, 13:29
Actualizat: 20 09. 2015, 17:56

Etapa cubaneză este prima dintr-un turneu delicat și provocator de opt zile, care va cuprinde și Statele Unite, cu vizite la Washington, New York și Philadelphia.

Jorge Bergoglio se deplasează pentru prima dată în Cuba și Statele Unite.

Papa argentinian, în vârstă de 78 de ani, va ateriza la ora locală 16.00 (22.00 GMT) pe aeroportul Jose Marti din Havana unde va fi întâmpinat de președintele Raul Castro.

Fără îndoială că încă de la aeroport cubanezii îi vor face o primire călduroasă primului papă latino-american din istorie, care se va afla de sâmbătă până marți la Havana, Holguin și Santiago, scrie France Presse.

Este a treia oară în 17 ani când un papă vizitează Cuba, după Ioan Paul al II-lea (1998) și Benedict al XVI-lea (2012). Un tratament privilegiat pentru această țară mică, în care 10% din populație se declară catolică, chiar dacă numărul celor botezați este mult mai important, mulți amestecând religiile afro-cubaneze și catolicismul, comentează agenția franceză de presă.

La Havana, primul contact important al papei cu mulțimea va fi slujba de duminică din Piața Revoluției, înainte de întâlnirea cu președintele Raul Castro.

Și Ioan Paul al II-lea și Benedict al XVI-lea au ținut slujbe în același loc simbolic al revoluției cubaneze.

O întrevedere cu fostul lider Fidel Castro ar putea avea loc în această zi. Francisc va conduce și slujba de Vecernie în catedrala Inmaculada Concepcion, înainte de a se întâlni cu câteva mii de tineri cubanezi.

Alte momente importante ale vizitei se vor desfășura în locuri simbolice: la Holguin, oraș fondat de un conchistador spaniol în secolul al XV-lea. Papa va binecuvânta orașul de pe o colină, Loma de la Cruz, și se va ruga în apropierea unei cruci de unde se poate vedea întreaga insulă a Cubei.

La Santiago, port important din vestul insulei, se va întâlni cu episcopi și va spune o rugăciune pentru viitorul Cubei la foarte veneratul Sanctuar Virgen de la Caridad del Cobre.

Căldura primirii și amnistia anunțată pentru peste 3.500 de deținuți nu pun capăt dificultăților în ceea ce privește drepturile instituțiilor catolice, în special ale școlilor, comentează AFP.

Înaintea vizitei, într-un interviu pentru canalul CTV al Vaticanului, cardinalul Pietro Parolin, secretar de stat și numărul doi la Vatican, și-a exprimat speranța ca liberalizarea economică așteptată, ca urmare a ridicării embargoului american impus Cubei din 1962, „să poată conduce și la o mai mare deschidere în ceea ce privește drepturile omului”.

Marți după-amiaza, papa va părăsi Cuba la bordul unui avion al companiei Alitalia, cu destinația Washington, transmite Agerpres.