„Doresc un dialog constructiv între instituții și societatea civilă și ca, fără să fie folosită forța, spiritul păcii și căutării binelui comun să prevaleze în inimile tuturora”, a declarat Papa Francisc în fața mulțimii reunite în Piața Sfântul Petru pentru rugăciunea Angelus.
„Sunt alături de Ucraina, în rugăciunile mele, în special de cei care și-au pierdut viața și de familiile lor”, a continuat Suveranul Pontif.
Cel puțin trei persoane – șase potrivit opoziției – au fost ucise în confruntări între manifestanți și forțele de securitate ale regimului președintelui Viktor Ianukovici săptămâna trecută, în contextul exacerbării tensiunilor la Kiev, scena unor manifestații de amploare în ultimele două luni.
Opoziția s-a mobilizat după refuzul președintelui Ianukovici, la sfârșitul lui noiembrie, de a semna un acord cu UE, acesta preferând în schimb o apropiere de Moscova.