Papa Francisc: „Istoria, în regres. Al Treilea Război Mondial este total!”
La o sesiune plenară a Academiei Pontificale de Științe, Papa Francisc a vorbit despre cum omenirea este târâtă spre cel de-Al Treilea Război Mondial. Suveranul Pontif atrage atenția că pericolul unor lovituri nucleare rămâne unul ridicat, iar factorii politici de decizie trebuie să dea dovadă de chibzuință și diplomație.
Axată pe tema „Știința de bază pentru dezvoltarea umană, pacea și sănătatea planetei”, sesiunea i-a adus față în față pe oamenii de știință membri ai Academiei Pontificale de Științe și liderul Bisericii Catolice.
Papa Francisc: „Se intensifică conflictele anacronice”
„După cele două tragice războaie mondiale, părea că lumea a învățat să progreseze treptat spre respectarea drepturilor omului, a dreptului internațional, a diverselor forme de cooperare. Din păcate, istoria dă semne de regres”, a declarat Papa Francisc, afirmații preluate de agenția ANSA.
În opinia Suveranului Pontif, „nu numai că se intensifică conflictele anacronice, dar ies la iveală naționalisme închise, exasperate, agresive și noi războaie de dominație, care afectează civili, bătrâni, copii și bolnavi și provoacă distrugeri pretutindeni. Numeroasele conflicte armate îngrijorează în mod serios”.
„Am spus că este un al treilea război mondial «pe bucăți», astăzi putem spune (n.r. – că este) «total», iar riscurile pentru oameni și pentru planetă sunt tot mai mari. Să ne rugăm Fecioarei Maria să salveze lumea de războiul atomic” – Papa Francisc
Papa Francisc despre sclavie și prostituție
Primind în audiență membrii Academiei Pontificale de Științe, Papa Francisc a făcut apel și „la eliberarea de diverse forme de sclavie, precum munca forțată, prostituția și traficul de organe”.
„Aceste crime împotriva umanității, care merg mână în mână cu sărăcia, au loc și în țările dezvoltate, în orașele noastre. Corpul uman nu poate fi niciodată, nici parțial, nici în întregime, obiectul comerțului!” – Papa Francisc
„Este necesar să mobilizăm toate cunoștințele bazate pe știință și experiență, pentru a depăși mizeria, sărăcia, noua sclavie și pentru a evita războaiele. Respingând unele cercetări, inevitabil destinate, în circumstanțe istorice concrete, în scopul morții, oamenii de știință din întreaga lume se pot uni într-o dorință comună de a dezarma știința și de a forma o forță pentru pace”, a subliniat Papa Francisc.
În încheiere, Suveranul Pontif le-a cerut oamenilor de știință să promoveze, în acest moment al istoriei, cunoașterea care are ca scop construirea păcii.