Papa Francisc: Libertatea de expresie este drept fundamental, dar nu permite insultarea credinței
„Oamenii nu au dreptul de a lansa provocări, nu pot insulta credința altora, nu o pot lua în derâdere”, a declarat Papa Francisc, referindu-se la situația din Franța, unde revista satirică Charlie Hebdo a fost atacată după ce a publicat caricaturi despre valori musulmane, iudaice și creștine.
„Oamenii nu au doar libertăți și drepturi, au și obligația de a spune ce gândesc, pentru binele comun. Utilizarea libertății de exprimare este legitimă, dar fără a ofensa. Pentru că, dacă un prieten spune lucruri rele despre mama mea, îi pot da un pumn, este normal. Nu poți provoca, nu poți insulta credința altora, nu o poți lua în derâdere”, argumentează Suveranul Pontif.
„Există foarte mulți oameni care vorbesc de rău alte religii, le iau în derâdere; acești oameni sunt provocatori”, a argumentat Papa, condamnând crimele comise în numele religiei. „Nu poți declanșa războaie, nu poți omorî în numele religiei! (…) Este o aberație”, a spus liderul Bisericii Catolice.
Atacul comis pe 7 ianuarie la sediul revistei satirice Charlie Hebdo s-a soldat cu 12 morți și 11 răniți. Printre victime se numără directorul publicației, Stéphane Charbonnier (Charb), și alți trei cunoscuți caricaturiști – Jean Cabut (Cabu), Bernard Verlhac (Tignous) și Georges Wolinski (Wolinski). Publicația Charlie Hebdo primise o serie de amenințări după ce publicase caricaturi cu Profetul Mahomed. Atacul a fost revendicat și de rețeaua teroristă sunnită Stat Islamic în Irak și Siria.