Papa Francisc: Mai bine să fii ateu decât un catolic ipocrit

Publicat: 24 02. 2017, 11:53
„Este scandalos să spui un lucru și să faci altul. Este o viață dublă. Sunt cei care spun ‘Sunt un catolic practicant foarte bun, întotdeauna merg la slujbă, fac parte din mai multe asociații’ și mai sunt și aceia care spun ‘Viața mea nu este una creștinească. Nu le plătesc angajaților mei salariile potrivite, exploatez oamenii, fac afaceri necurate, spăl bani. Duc o viață dublă'”, a spus liderul Bisericii Catolice, potrivit unei transcrieri Vatican Radio, citate de The Guardian. 
 
Suveranul Pontif a explicat că există mulți catolici care au un astfel de comportament și, din această cauză, apar multe scandaluri. „De câte ori nu am auzit cu toții oameni care spun ‘dacă acesta este un catolic, atunci e mai bine să fii ateu'”, s-a întrebat Papa. 
 
Încă de la alegerea sa, în 2013, liderul Bisericii Catolice a spus deseori atât preoților, cât și credincioșilor, că cel mai important lucru este să și practice religia pe care o predică. În predicile sale acesta a condamnat pedofilia, abuzurile sexuale săvârșite de preoți asupra copiilor ca fiind parte dintr-un „ritual satanic” și le-a atras atenția propriilor cardinali să nu se comporte „de parcă ar fi de viță nobilă”. Mai mult, chiar la două luni de la alegerea sa, Papa le-a transmis creștinilor că ar trebui să-i privească pe atei ca pe niște oameni buni, dacă aceștia din urmă fac bine la rândul lor.